DOSARUL PACIENTILOR FICTIVI DIN TIMIS! Cristian Careba, fostul director general al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Timis, a fost trimis in judecata pentru conflict de interese, complicitate la inselaciune si spalare de bani! Prejudiciul – aproape un milion de lei

cristian-careba-4

Fostul director general al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Timis, Cristian Calin Careba, a fost trimis in judecata, sub control judiciar, de catre procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, fiind acuzat de conflict de interese, complicitate la inselaciune si spalare de bani.


Alaturi de Careba, au mai fost trimise in judecata inca trei persoane, respectiv Eugenia Diana Nicoara, administratorul unei clinici medicale private, acuzata de inselaciune si fals, dar si Gratiela Los si Laura Mihaela Marian, inspectori antifrauda in cadrul Directiei Generale Monitorizare, Control si Antifrauda din cadrul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, care sunt acuzate de mai multe infractiuni de fals. Prejudiciul estimat de procurori este de aproape un milion de lei.

Conform rechizitoriului intocmit de procurori, „in perioada 14.12.2009 – 27.07.2012, in calitate de presedinte – director general al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Timis, avand ca atributii incheierea contractelor de furnizare de servicii medicale, inculpatul Cristian Calin Careba a participat la incheierea de catre CJAS Timis a contractelor de furnizare servicii medicale cu Spitalul Clinic Municipal de Urgenta Timisoara, Institutul de Boli Cardiovasculare Timisoara, Spitalul Dr. Karl Diel Jimbolia, Spitalul de Psihiatrie si Pentru Masuri de Siguranta Jebel, Spitalul Municipal Lugoj, Spitalul Clinic de Urgenta pentru copii Louis Turcanu, Spital Clinic Municipal de Urgenta Timisoara, Spitalul Orasenesc Sannicolau Mare, Spitalul de Psihiatrie Gataia, SC S. SRL si SC S.C. SRL si a semnat contractele si actele aditionale aferente, desi atat in perioada anterioara dobandirii functiei, cat si in perioada detinerii acesteia, prin intermediul SC S.N. SRL, societate pe care o controla si administra in fapt, inculpatul a realizat foloase materiale ca urmare a incheierii cu aceiasi furnizori de servicii medicale de contracte de prestari servicii in domeniul IT”.

De asemenea, in cursul lunii martie 2014, perioada in care Careba indeplinea functia de comisar clasa I in cadrul Directiei Generale Monitorizare, Control si Antifrauda din cadrul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, in calitate de coordonator al echipei de control desemnata de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate sa efectueze un control la furnizorul de servicii medicale SC S.C. SRL (persoana juridica cu care se afla in relaţii comerciale şi din partea careia beneficia de foloase materiale), Careba a intocmit un proces-verbal de constatare ce concluziona respectarea de catre furnizor a obligatiilor prevazute in contractul de furnizare servicii medicale spitalicesti incheiat cu CJAS Timis. Astfel, fostul director al CJAS Timis a obtinut un folos patrimonial din partea respectivei firme in conditiile in care, in situaţia constatarii realitaţii, respectiv a incalcarii obligatiilor prevazute in contractul de furnizare servicii medicale spitalicesti, furnizorul ar fi fost supus unor sancţiuni pecuniare, respectiv reţinerea unei sume calculata prin aplicarea unui procent de 1% la valoarea de contract aferenta lunii verificate.

Totodata, in perioada 1 ianuarie 2010 – 1 aprilie 2014, in care Cristian Calin Careba era presedinte-director general in cadrul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate sau indeplinea functia de coordonator Regional in cadrul Directiei Generale de Monitorizare, Control si Antifrauda, acesta „a manifestat o atitudine de protejare a SC S. SRL şi SC S.C. SRL, societati administrate de inculpata Eugenia Diana Nicoara, astfel incat aspectele neconforme realitaţii sa nu fie descoperite in cadrul unor actiuni de control, ceea ce a inlesnit inducerea in eroare de catre inculpata a Casei Judeţene de Asigurari de Sanatate Timiş, prin prezentarea pentru decontare a unor servicii medicale fictiv prestate de catre cele doua societati”, se mai arata in rechizitoriu.

Astfel, in 18 iunie 2014, in cadrul unei actiuni de control efectuat la SC S.C. SRL, pentru a stabili, prin efectuarea de verificari in teren, a realitatii efectuarii serviciilor medicale raportate si decontate de CJAS Timis, afland ca deplasarile in teren au evidentiat mai multe situatii de pacienti fictivi, Careba a dispus finalizarea controlului la aceeasi data.

Ca urmare, Gratiela Los si Laura Mihaela Marian, in calitate de membre ale echipei de control, au intocmit un proces-verbal de constatare in care au omis a consemna faptul ca au fost identificate mai multe situatii de pacienti fictivi.

„In perioada 21.11.2011 – 16.01.2014, prin intermediul SC S.N. SRL, inculpatul Cristian Calin Careba a dobandit in mod repetat de la SC S.C. SRL, prin transfer bancar, cu titlu de plata contravaloare factura, suma totala de 243.856 lei, pe care a folosit-o in vederea acoperirii liniei de credit acordata de Banca Transilvania, plata dobanzii bancare aferente liniei de credit, prin ridicare numerar din banca sau de la ATM sau pentru plata unor contracte de leasing, cunoscand ca aceste sume provin din savarsirea infractiunii de inselaciune”, se mai precizeaza in rechizitoriu.

Prejudiciul estimat este de 987.772,9 lei, suma cu care Casa Judeţeana de Pensii Timiş s-a constituit parte civila.

Prin ordonantele procurorului din 13.03.2015 si 08.10.2015 s-a dispus masura sechestrului asigurator pana la concurenţa sumei de 987.772,9 lei asupra mai multor bunuri mobile şi imobile aparţinand inculpaţilor Cristian Calin Careba, Eugenia Diana Nicoara, precum şi partilor responsabile civilmente SC S.C. SRL şi SC S. SRL, societaţi administrate de inculpata Eugenia Diana Nicoara, constand in terenuri, un autoturism, respectiv aparatura medicala. Dosarul a fost trimis, spre competenta soluţionare, Tribunalului Timis. (Gh. Ilas)

 

One thought on “DOSARUL PACIENTILOR FICTIVI DIN TIMIS! Cristian Careba, fostul director general al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Timis, a fost trimis in judecata pentru conflict de interese, complicitate la inselaciune si spalare de bani! Prejudiciul – aproape un milion de lei

  1. Pe Careba l-au ajuns blestemele lui Dumitrascu! Dar ajunge dosarul la Curtea de Apel si se rezolva…

Leave a Reply