ANTI-STRAMUTARE! Medicul Horatiu Petrescu, martorul transformat in inculpat in dosarul Sex cu minore, are incredere in justitia timisoreana! “Nu doresc ca acest dosar sa fie stramutat pe rolul altei instante din tara!”

horatiu_petrescuIP

In timp ce inculpatii din dosarul Sex cu minore, arestati preventiv sau aflati sub control judiciar, au cerut Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa stramute judecarea acestei cauze pe rolul altei instante din tara, una dintre “victimele” DIICOT se lupta ca acest dosar sa ramana la Curtea de Apel Timisoara.


Medicul ortoped Horatiu Petrescu, trimis in judecata pentru folosirea serviciilor unei persoane exploatate, face opinie separata in chestiunea stramutarii si se opune ca dosarul sa plece de la Timisoara. “Nu sunt de acord cu cererea de stramutare, nu am semnat-o si chiar i-am cerut avocatului meu sa faca o adresa catre Inalta Curte de Casatie si Justitie in care sa precizeze ca nu dorim ca acest dosar sa plece de la Timisoara. Avem si aici judecatori competenti, aflati in afara oricaror suspiciuni de neprofesionalism, de aceea consideram ca eventualele presiuni ale DIICOT, invocate in cererea de stramutare, nu vor avea niciun fel de efect asupra lor. Pe de alta parte, eu sunt medic chirurg, operez aproape in fiecare zi si nu-mi pot permite sa las pacientii de izbeliste pentru a ma deplasa la cine stie ce instanta din tara. Daca doreste alta instanta, domnul avocat Pasca poate sa faca cerere doar pentru clientul domniei sale, sa vorbeasca doar pentru el, nu in numele tuturor inculpatilor din dosar”, ne-a declarat Horatiu Petrescu.

Paradoxal, desi, initial, a fost citat in acest dosar in calitate de martor, medicul de la Clinica de Ortopedie Timisoara a gafat la intalnirea cu anchetatorii, relatand cu lux de amanunte anumite discutii private purtate cu proxenetul Paul Manzu. “Subcomisarul Alin Baicu, de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate Timisoara, m-a lasat sa inteleg ca vorbim ca doi prieteni, ca doi barbati carora le plac femeile. Chiar si doamna procuror Carmen Martinov m-a incitat sa vorbesc fara perdea despre anumite lucruri delicate din viata mea personala, fara sa banuiesc nicio clipa ca toate dezvaluirile vor fi folosite impotriva mea. Ba chiar, inainte de a intra la procuror, Alin Baicu mi-a spus ca va trebui sa semnez o intelegere pentru a fi martor sub acoperire. La iesire, dupa ce am fost anuntat despre schimbarea incadrarii din martor in inculpat, l-am intrebat pe ofiterul de la Crima Organizata de ce nu mi s-a atribuit calitatea de martor, cum am discutat. Mi-a raspuns ca pentru asta, anterior, ar fi trebuit sa fac o cerere scrisa”, ne-a mai dezvaluit Horatiu Petrescu.

Cererea de stramutarea a dosarului pe rolul altei instante din tara, egala in grad cu cea de la Timisoara, va fi judecata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in data de 10 decembrie. (Gh. Ilas)

 

Leave a Reply