EXPLOZIV! Patru profesori universitari din Timisoara vor fi cercetati de DNA pentru coordonarea “operelor stiintifice” ale unor detinuti! Procurorii anticoruptie s-au autosesizat cu privire la infractiunea de favorizarea infractorului

prof padeanu

Directia Nationala Anticoruptie a anuntat ca s-a sesizat din mass-media, dar si dintr-o nota intocmita de Administratia Nationala a Penitenciarelor, cu privire la fenomenul asa-ziselor lucrari stiintifice care ar fi redactate in spatele gratiilor.


“Potrivit procesului verbal de sesizare din oficiu intocmit de procurori, fapta ar fi fost savarsita de mai multe persoane care au actionat concertat in scopul de a crea aparenta ca sunt indeplinite conditiile legale pentru ca persoanele condamnate sa fie liberate conditionat”, arata DNA. Astfel, exista detinuti care au beneficiat de reduceri ale pedepselor care ajung, in unele cazuri, pana la 300 de zile.

Suspecti de favorizarea infractorului sunt “cadre universitare, reprezentanti ai unor edituri si membri ai comisiilor din penitenciare, care au actionat coroborat, astfel incat persoanele condamnate sa apara ca autori de lucrari stiintifice”, mai precizeaza DNA.

Nu in ultimul rand procurorii DNA au in vedere si persoanele care au redactat, in realitate, cartile asumate de detinuti, in conditiile in care “lucrarile pretins a fi fost realizate in penitenciar citeaza opere la care autorul nu a avut acces nici la biblioteca, nici online, iar timpul dedicat elaborarii lucrarilor este in mod obiectiv insuficient pentru un asemenea demers (de exemplu 12 ore pentru o lucrare de 180 de pagini ori 6 ore si 40 de minute pentru elaborarea unei lucrari de 212 pagini)”, dupa cum se mentioneaza in procesul-verbal de sesizare din oficiu.

Numai in luna decembrie si la un singur penitenciar, Rahova, erau in curs de elaborare 46 de asa-zise lucrari stiintifice.

karnyanszky

Surprinzator sau nu, printre universitarii care vor fi citati la DNA se numara si patru profesori din Timisoara, care au coordonat lucrarile unor detinuti din penitenciarele patriei. Este vorba despre Zeno Sustac, profesor asociat la Universitatea de Vest din Timisoara, vicepresedintele Consiliului de Mediere, care a girat lucrarea stiintifica “Medierea, o sansa reala”, elaborata de Aurora Demendy, din Penitenciarul Arad, condamnata la 5 ani si sase luni de inchisoare pentru infractiuni prevazute de Legea 241/2006. Cartea a vazut lumina tiparului in data de 9 octombrie 2015, la Editura Eurostampa. Un alt cadru universitar vizat de ancheta DNA este conf. univ. dr. Dan Lacrama, de la Universitatea TIBISCUS Timisoara, care a coordonat doua carti ale detinutului Catalin Marian Saftoiu, din Penitenciarul Craiova, condamnat la 9 ani pentru trafic de droguri. Este vorba despre “Implementarea ideii tale folosind platforma WordPress” si “Folosirea limbajului HTML in webdesign”. Un alt cadru didactic de la TIBISCUS, conf. univ. dr. Marius Tiberiu Karnyanszky, va fi chemat la DNA pentru a da detalii despre modul in care s-a elaborat, pentru acelasi detinut din Penitenciarul Craiova, cartea “Utilizarea Java in realizarea unui editor grafic 2D”.

zeno sustac

In topul rusinii, cum a fost denumita lista universitatilor si a coordonatorilor care au girat elaborarea de carti de catre detinuti, pentru a-si scurta din pedeapsa, il regasim si pe prof. univ. dr. Ioan Padeanu, de la Facultatea de Zootehnie si Biotehnologie a Universitatii de Stiinte Agricole a Banatului, care a supravegheat, coordonat si indrumat un detinut din Penitenciarul Rahova pentru a elabora doua carti. Este vorba despre “Managementul productiei de carne la ovine si caprine” si “Elemente tehnologice necesare in aprecierea fermelor de caprine”. Specialistul in zeghe se numeste Cornel Ciocan si-si ispaseste o pedeapsa de 5 ani inchisoare pentru evaziune fiscala. De remarcat ca cele doua carti au fost elaborate si tiparite la un interval de doua saptamani, respectiv 5.09.2015 si 19.09.2015, la Editura Sitech din Craiova.

Sa mai spunem ca ministrul Justitiei, Raluca Pruna, a declarat, marti, ca vrea eliminarea legii care reduce pedepsele in cazul detinutilor care scriu carti si va cere Guvernului sa faca acest lucru printr-o ordonanta de urgenta.

Dan Lacrama

Astfel, in prima sedinta de Guvern de luna viitoare, ministrul a spus ca va solicita abrogarea dispozitiei date de ANP in 2011, prin care se permite ca redactarea de lucrari stiintifice sa scada din pedeapsa detinutilor. Motivul: fenomenul reducerii pedepselor persoanelor condamnate, in baza lucrarilor stiintifice, a scapat de sub control.

”M-am decis, constatand ca fenomenul e scapat completamente de sub control, sa propun Guvernului, ca printr-o OUG care va fi promovata in prima sedinta de Guvern de luna viitoare sa cer abrogarea acestei dispozitii”, a declarat, marti, ministrul Justitiei, Raluca Pruna.

”Urgenta cred ca nu este cazul sa o mai detaliez. E un fenomen scapat de sub control”, a explicat ministrul Pruna.

Potrivit sefului de la Justitie, in anul 2014 au fost scrise 90 de lucrari, iar in 2015 au fost scrise 340 de lucrari.

Leave a Reply