BAROUL PENALILOR! Fostul judecator Nicolae Tomus, condamnat la doi ani de inchisoare in dosarul Sex cu minore, a devenit avocat definitiv in Baroul Mehedinti! In acelasi barou a fost acceptat si fostul procuror timisorean Ciprian Zamfirescu, condamnat pentru coruptie

judecator_tomus

Condamnat la doi ani de inchisoare de catre Curtea de Apel Timisoara, fiind gasit vinovat de savarsirea infractiunilor de santaj, folosirea serviciilor unei persoane exploatate si favorizarea faptuitorului, fostul judecator Nicolae Tomus a reusit performanta sa se infiltreze pe tabloul avocatilor definitivi din Baroul Mehedinti.


Aceasta intelegere cu decanul Danut Alexandru Rolea a avut loc, cu siguranta, dupa ce fostul magistrat de la Judecatoria Timisoara si-a epuizat toate sansele unei “tranzactii” cu procurorii DIICOT, prin care sa-si recunoasca vinovatia, dar sa-si pastreze locul in sistemul judiciar.

Nu a fost posibil si din cauza mediatizarii acestei intelegeri de culise, astfel ca Nick Tomus a fost trimis in judecata, alaturi ce ceilalti 15 membri ai retelei de proxenetism condusa de Paul Manzu, in data de 8 septembrie 2015. La nici doua luni de la pierderea calitatii de judecator, respectiv in data de 3 noiembrie 2015, Nicolae Tomus s-a orientat catre avocatura, fiind primit – cu drepturi depline – in Baroul Mehedinti.

In acelasi barou unde si-a gasit adapost profesional si Calin Ciprian Zamfirescu, fostul prim-procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Sannicolau Mare, condamnat la 4 ani de inchisoare pentru trafic de influenta. Cum a fost posibil ca un magistrat condamnat pentru coruptie sa devina avocat, cu doar sase zile inainte de a fi condamnat definitiv la inchisoare, ramane un mister al Baroului Mehedinti, la fel de mare ca si “racolarea” judecatorului Nicolae Tomus.

De altfel, aceste transformari scandaloase ale unor condamnati la inchisoare in avocati definitivi confirma prelungirea in teritoriu a scandalului avocatilor incompatibili care a cuprins Baroul Bucuresti, dupa ce fosta sefa DIICOT, Alina Bica, a devenit avocat cu acte in regula. In aceste conditii, nu este exclus ca oamenii “binomului” din magistratura, care o dau, penal, in bara, sa aiba o plasa de siguranta profesionala numita avocatura.

Legislatia care guverneaza profesia de avocat, Legea 51/1995, precum si Statutul avocatului spune despre calitatea de avocat ca inceteaza in cazul unei infractiuni sau fapte penale ce il face pe avocat “nedemn de functie”.

Potrivit aceleiasi legi, (art. 14) “Este nedemn de a fi avocat: (…) a) cel condamnat definitiv prin hotarare judecatoreasca la pedeapsa cu inchisoare pentru savarsirea unei infractiuni intentionate, de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei”.

Deocamdata, nu am reusit sa aflam si opinia decanului Baroului Mehedinti, Alexandru Rolea, despre migrarea magistratilor penali din Timis catre organizatia pe care o conduce… (Gh. Ilas)

 

 

One thought on “BAROUL PENALILOR! Fostul judecator Nicolae Tomus, condamnat la doi ani de inchisoare in dosarul Sex cu minore, a devenit avocat definitiv in Baroul Mehedinti! In acelasi barou a fost acceptat si fostul procuror timisorean Ciprian Zamfirescu, condamnat pentru coruptie

  1. Vai și amar de breasla avocaților. ..jenant! Toți judecătorii si procurorii penali or ajuns avocati

Leave a Reply