EXCLUSIV! Inspectorii ANI verifica averea unui consilier local din Dumbravita! Acesta este acuzat ca a facut afaceri pe bani publici

abalaru33

Averea fostul candidat PNL la functia de primar al localitatii Dumbravita, Iulian Alexandru Abalaru, este verificata de inspectorii Agentiei Nationale de Integritate (ANI), dupa ce presa a dezvaluit ca fostul si actualul consilier local s-a “infruptat” din banii publici ai comunei.


Mai exact, in cursul anului 2015, firma la care Iulian Abalaru este asociat, SC Yanca Club SRL, a incasat suma de 25.200 de lei de la Primaria Dumbravita, in urma unui contract de prestari servicii (nr. 1536/30.01.2015) care a avut ca obiect “servicii de restaurant si de servire a mancarii pentru 60 de persoane”.

Facturile cu numerele 312/19.02.2015 si  338/28.08.2015 emise de firma Yanca Club au fost semnate si date la plata de primarul Victor Malac.

In aceste conditii, ANI s-a autosesizat si, in 22 noiembrie, Inspectia de Integritate a solicitat Primariei Dumbravita copii dupa hotararile de Consiliu Local privind validarea mandatelor de consilieri locali dupa alegerile locale din 2012 si 2016, dar si dupa declaratiile de avere si interese depuse de catre Abalaru Iulian.

ani-abalaru

“In vederea solutionarii lucrarii nr. 43903/A/II/24.10.2016, avand ca obiect evaluarea respectarii regimului juridic al incompatibilitatilor, va rugam sa ne trimiteti, in copie certificata pentru conformitate cu originalul, Hotararea de Consiliu local Dumbravita privind validarea de consilieri locali 2012 – 2016 si 2016 – 2020; declaratiile de avere si de interese depuse de catre domnul Abalaru Iulian Alexandru in anul 2013. Va mentionam ca sunteti obligat ca in termen de cel mult 30 de zile sa ne comunicati informatiile si inscrisurile solicitate. Nerespectarea acestui termen se sanctioneaza cu amenda civila de 200 de lei pentru fiecare zi de intarziere”, atrage atentia inspectorul de integritate Anca-Delia Baltaretu.

Potrivit Legii 176/2010, persoana fata de care s-a constatat existenta conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decazuta din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica pe o perioada de 3 ani de la data eliberarii, destituirii din functia ori demnitatea publica respectiva sau a incetarii de drept a mandatului. Opinia consilierului local verificat de ANI nu a putut fi aflata pana la redactarea acestui material. (V.E.)

Leave a Reply