“Big Brother” din Timisoara, mai eficient in prindere hotilor de buzunare decat patrulele de politisti! Inca doi infractori au fost saltati direct in timpul “serviciului”

big-brother

Sistemul de supraveghere video a principalelor piete si strazi din Timisoara, inaugurat la sfarsitul lunii octombrie, a inceput sa fie mai eficient decat politistii care-si fac veacul prin centrul orasului.


Big Brother a devenit mai temut decat echipajele de Politie, intrucat monitorizeaza tot ce misca in zonele care beneficiaza de “ochiul magic”. 

In aceste conditii, politistii locali au saltat, miercuri, un barbat si o femeie din gasca hotilor de buzunare care “opereaza” gentile celor care trec pe strada Alba Iulia.

Hotii au fost surprinsi de camerele video chiar in timp ce atentau la portofelul unei femei, producand dovezile de care au nevoie anchetatorii pentru a-i trimite dupa gratii.

hoti-prinsi2

S. D., de 21 de ani, domiciliata in Calafat, si N. S., de 24 de ani, din Craiova, aveau un mod de operare subtil, care garanta succesul infractional. Femeia aborda victima, iar in timp ce statea de vorba cu ea, de regula solicitand informatii utile strainilor de oras, ii lua din geanta portofelul, dupa care il plasa in spate complicelui. In momentul in care au fost saltati de politistii locali, hotii aveau asupra lor un portmoneu cu peste 300 de lei, bijuterii si alte bunuri.

Cei doi au fost predati politistilor de la Sectia 1, pentru continuarea cercetarilor sub aspectul savarsirii infractiunii de furt.

Sistemul de monitorizare gestionat de Politia Locala are 94 de camere montate in 13 locatii. In Piata Victoriei sunt 20 de camere. Alte camere sunt amplasate in pietele Unirii, Libertatii, Sf. Gheorghe, 700, Badea Cartan si Traian, la Primaria Timisoara, Colegiul „C. D. Loga”, Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, Liceul „Jean Louis Calderon”, Liceul „Nikolaus Lenau” si Liceul „Grigore Moisil”.

Sistemul Big Brother a fost inaugurat la sfarsitul lunii octombrie si are centrul de comandă pe strada Iuliu Maniu. Include monitorizarea a 134 de intersectii, cu 230 de camere de supraveghere, sapte radare de viteza, 13 radare de informare cu panouri de afisare numerica, 37 de sisteme de detectie a trecerii pe rosu, 17 panouri de afisare a unor mesaje variabile. Costul proiectului s-a ridicat la peste 24 de milioane de lei. (Mara Ion)

Leave a Reply