PREMIERA! Judecator mason trimis in judecata de DNA, dupa ce a uitat sa mentioneze in declaratia de interese calitatea de membru al “unei Loje din Romania”

ovidiu_galea

Desi Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit, inca din august 2013, ca magistratii pot face parte din asociatii discrete, cu conditia sa recunoasca aceasta apartenenta in declaratia de interese, deocamdata justitiarii inca se opun transparentizarii calitatii de membru in lojile masonice.


masoni

Judecatorii si procurorii considera, probabil, ca-si vulnerabilizeaza functia daca recunosc faptul ca, in servieta lor profesionala, pot fi gasite sortulete, cranii, echere, rigle si alte simboluri masonice.

 

Aceasta opozitie la decizia CSM care permite  magistratilor sa faca parte din loji masonice – conditia fiind ca acestia sa arate in declaratia de interese pe care trebuie sa o completeze “calitatea de membru in asociatii, fundatii sau alte organizatii neguvernamentale, inclusiv cele masonice” – devine infractiune in momentul in care este descoperita de procurorii DNA.

In aceasta situatie se afla un judecatorul Ovidiu Daniel Galea, de la Tribunalul Bihor, care a fost trimis in judecata intr-un dosar de coruptie, alaturi de chestorul Liviu Popa, fost sef al IPJ Bihor, sub acuzatia de fals in declaratii in forma continuata, pe motiv ca, in ultimii opt ani, nu ar fi mentionat in declaratiile de interese calitatea de membru al unei loje. Aceeasi acuzatie ii este adusa si chestorului Liviu Popa.

„In perioada 2008 – 2016, inculpatii Popa Liviu si Galea Ovidiu Daniel nu au mentionat in declaratiile de interese calitatea de membri ai unei Loje din Romania”.

In urma acestei acuzatii, Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotarat, joi seara, 19 ianuarie 2017, suspendarea din functie a lui Ovidiu Galea.

In cazul in care va fi gasit vinovat, judecatorul bihorean risca pana la 2 ani de inchisoare. (G.I.)

 

Leave a Reply