IMPOSIBIL? Desene realizate de copii nevazatori de la Liceul ”Iris” din Timisoara, reunite intr-o expozitie nemaivazuta! Proiectul ce parea imposibil a fost realizat de artistul plastic Nada Stojici

Poti vedea tactil, poti vedea olfactiv, poti vedea sonor, kinetic, poti  vedea caloric, imaginativ, conceptual. Sunt infinite moduri de ”a vedea”. Dincolo de oricare dintre instrumentele noastre de cunoastere a lumii se afla potentialul complex si subtil al translatarii fiecareia dintre experiente.


Pornind din acest adevar s-a nascut proiectul “Dincolo de vedere”, un concept prin care artistul vizual Nada Stojici si-a propus ”imposibilul”, acela de a desena cu nevazatorii. Copiii nevazatori din cadrul Liceului Teoretic Special ”Iris” din Timisoara au fost chemati sa descopere o lume care, aparent, le era interzisa. Opt dintre ei au descoperit ca pot sa-si depaseasca conditia si au creat desene incredibile.

”Ei, copiii nevazatori carora le este dedicat acest proiect, sunt pe un drum numit scoala, iar eu pe un drum numit viata. Arta de a trai nu se invata ci invatam unii langa altii sa daruim incredere, bucurie, speranta, rechizite pentru viata. Impreuna invatam sa fim oameni frumosi si cu folos”, marturiseste artista plastica.

Vernisajul desenelor realizate de Nada Stojici impreuna cu elevii Liceului Iris va avea loc joi, 8 iunie 2017, de la ora 17 la Casa Artelor, Galeria Pigmalion. In deschiderea evenimentului care s-a realizat cu sprijinul Asociatiei Cloud Factory, ”Stiri pentru copii”, a Fundatiei Academice Culturale Timisoara, respectiv a cluburilor Lions – Iris  si Lions International, va vorbi scriitorul Marel Tolcea.

”Artist vizual si, poate ca sculptor, Nada Stojici porneste de la cunoasterea acestui complex potential de transfer, de sintezacu resorturi imaginative, pentru a substitui/creea din stimularea celorlalte simturi, vederea. Formatia de sculptor o leaga mai ales de suportul formal, ca indicator spatial, ca generator de volum, de relief, si de suport al procesului narativ.

Comunicarea cu un grup de copii si adolescenti nevazatori, in cadrul unui proces educativ alternativ, a debutat printr-o relationare intre olfactiv, ca stimul imaginativ, tactil, primul nivel de translare conceptual senzorial a vazului in discurs, utilizand scrierea ca organizare de grupuri de puncte, semne minimale, geometric combinatorii, generatoare de spatiu sesizabil ca relief si de discurs textual, punctul ca generator de linie in fluxul sau dinamic sustinand un desen pur conceptual, emotia fiind transmisade obiectul/grupul de obiecte organizate pe suprafata hartiei speciale, complezente la apasare, la reliefare, a hartiei pentru scrierea  braille.

Ca element de constructie material-sesizabil si intr-un mod deja familiar, fluxul de puncte devine transportor de emotie prin sarcina semnificativa. O etapa urmatoare va aduce pe baza similitudinilor de vibratii ce leaga cromatismul sonor/muzical de cel vizual, al armoniilor ce sustin compozitia cromatica.

Dezarmant de inocente ca mesaj si tipologie formala, directe si, in simplitatea lor, complexe emotional, desenele din atelierul de care se ocupa, la Timisoara, Nada Stojici, ca parte dintr-o amplaretea de ateliere in care se obisnuiesc sa se exprime, sa comunice si sa simta ceea ce natura le-a facut inaccesibil si cultura incearca sa depaseasca, sunt incluse intr-o expozitie-instalatie, combinatie de dezordine de atelier si joc spatial adresat publicului si de care autorii desenelor, subiectii efortului educativ compensator au doar acces conceptual-imaginativ, joc mediat de o constructie de oglinzi concave si plane. O expozitie ce surprinde un proces de transgresare a limitelor si un produs artistic”, explica criticul de arta Alexandra Titu. (I.P.)

Leave a Reply