ANTIRECLAMA! Pub-ul din Timisoara care l-a sustinut fatis pe Sorin Grindeanu a pierdut o parte din clientela! Procurorii si judecatorii au migrat catre terasele apolitice

Actiunea inedita de sustinere a lui Sorin Grindeanu la care au recurs patronii unui pub din Timisoara, respectiv afisarea numelui premierului pe reclama luminoasa a localului, a avut efecte nebanuite pentru afacerea cu bere si minuturi din cladirea Bastionului.


Plasarea explicita in tabara PSD, aripa Grindeanu, a fost perceputa ca o tradare a principiilor de dreapta si implicare in batalia interna a social-democratilor, in conditiile in care cei doi intreprinzatori, Gabriel Muhus si Gelu Bobis, sunt vechi membri ai PNTCD Timis.

Mai mult, plasarea numelui Grindeanu pe frontispiciul localului a fost considerata ofensatoare pentru clientii apolitici, dar si pentru procurorii de la DNA si DIICOT, care, avand birourile in imediata apropiere, erau vazuti, zilnic, pe terasa de la Bastion. “Desi pare o precautie excesiva, am luat decizia ca, o perioada, sa ne servim cafeaua in alta parte. Magistratii sunt si trebuie sa ramana apolitici, iar prezenta in localul care-l sustine pe Grindeanu poate fi perceputa ca o plasare implicita de o anumita parte in razboiul din interiorul PSD”, ne-a dezvaluit, mai in gluma, mai in serios, un judecator de la Tribunalul Timis.

In aceste conditii, este de asteptat ca gestul exotic al celor doi intreprinzatori, care a presupus si un anumit risc comercial, sa lase urme adanci in zetul incasarilor din ultimile zile. (V.E.)

 

2 thoughts on “ANTIRECLAMA! Pub-ul din Timisoara care l-a sustinut fatis pe Sorin Grindeanu a pierdut o parte din clientela! Procurorii si judecatorii au migrat catre terasele apolitice

  1. Da, acesti doi domni au sustinut tot timpul tabara de la putere pentru a-si proteja afacerile, incepand de la birtu din complex sustinut si crescut cu ajutorul celor de la primaria de pe vremea PNTCD afacerile de la Surduc si asocierea cu primarii locali (Fardea), iar mai nou cu cel de la bastion, spatiu a carei licitatie a fost pierduta initial si refacuta in conditii dubioase…

Leave a Reply