Un judecator din Timisoara se lauda ca a dat 2000 de ani de puscarie! El isi critica fostii colegi care au ajuns la Curtea de Apel ca nu citesc dosarele si fac doar figuratie

Judecatorii Sectiei Penale din cadrul Curtii de Apel Timisoara sunt aspru criticati de un fost coleg din magistratura, care acuza faptul ca, de regula, dosarele din apel nu se citesc de toti membrii completului, ci ca presedintele lectureaza doar rechizitoriul si da solutia concreta, dupa care ceilalti doi semneaza ca primarul.


Mai mult, acesta se lauda ca, in perioada in care a activat ca judecator stagiar la Judecatoria Timisoara, a dat nu mai putin de 2000 de ani de puscarie, chiar daca a solutionat doar dosare cu “infractiuni marunte”, ca insulte, calomnii, amenintari si loviri.

“Va voi prezenta cazul sectiei penale a Curtii de Apel Timisoara, instanta draga mie, unde judecatori sunt si unii din magistratii care, candva, au fost colegi cu mine si carora l-am salvat de multe ori reputatia, spunandu-le cum sa-si gaseasca dosarele penale pierdute (beti, le luau in brate, se impiedicau si le scapau pe jos, apoi cand le ridicau le puneau frecvent in copertile altui dosar)”, isi incepe magistratul rechizitoriul la adresa fostilor colegi.

In conditiile in care un dosar penal poate contine chiar si mii de pagini, iar judecatorii trebuie sa citeasca, pentru a-si pregati sedinta, vreo 20 de dosare, s-a gasit solutia sa fie lecturat doar rechizitoriului procurorului, doar de presedintele de complet, pentru ca acesta sa-si faca o impresie generala despre ce trebuie sa judece, ceilalti doi judecatori ar face figuratie si semneaza ca primarul.

“Chestia asta e tare pentru ei, deoarece vine randul fiecaruia la munca, nu o data la 10 zile, ci odata la 30 zile, dar e extrem de periculoasa pentru justitiabil, deoarece o greseala, o scapare a acelui judecator nu mai poate fi impiedicata de vigilenta celorlati doi”, concluzioneaza fostul magistrat.

Ca solutie la practica ilegala si periculoasa in care doar un judecator din trei citeste dosarul si judeca, se propune ca deliberarea, chiar daca are caracter secret in penal, sa fie inregistrata pentru a putea fi folosita ca proba de justitiabil in cazul cercetarii d judecatorului pentru abateri disciplinare sau infractiuni legate de speta respectiva.

Aceste dezvaluiri, din care nu reiese daca semnatarul mai lucreaza sau nu in sistem, au fost depuse in forma scrisa la redactia unui ziar central de fostul ofiter SRI Daniel Florea, fost sef birou de contrainformatii interne din SRI, act de diligenta ce poate confirma legatura unora dintre fostii si actualii magistrati cu personaje din serviciile secrete. (G.I.)

Leave a Reply