Ofiter de politie amendat cu 870 de lei de agentii de la Locala, dupa ce a fost “prins” plimbandu-se pe langa bicicleta prin Piata Victoriei din Timisoara

Vanatoarea de biciclisti declansata de agentii Politiei Locale Timisoara in piata centrala a orasului a ajuns in atentia Judecatoriei Timisoara, dupa ce unul dintre zecile de contravenienti a contestat o amenda in valoare de 870 de lei, reclamand faptul ca a fost sanctionat desi mergea pe langa bicicleta.


Mai mult, petentul spune ca a fost bruscat si jignit de subalternii directorului Dorel Cojan, care s-au mai domolit cand au aflat ca persoana din fata lor este ofiter de politie.

In plangerea contraventionala depusa la Judecatoria Timisoara, inspectorul principal Boseica Gheorghita, sef de tura la Politia de Frontiera din cadrul Aeroportului International Timisoara, relateaza modul in a fost abordat de politistii locali, in data de 27.07.2017, dupa ce a fost interceptat in zona fantanii arteziene din Piata Victoriei.

“Surprinderea mea a fost socanta intrucat unul dintre politisti a pus mana pe ghidonul bicicletei mele si a tras de ea, spunandu-mi ca nu am voie sa-mi transport bicicleta prin acea zona. Mai mult decat atat, acelasi politist mi-a smuls din mana plasa mea cu cumparaturi si m-a intrebat pe un ton apasat ce anume detin in plasa. Aceasta atitudine sfidatoare din partea domnilor politisti locali m-a socat de-a dreptul, intrucat nu ma asteptam la o asemenea abordare si atitudine, care este total nedeontologica si nefireasca. Agentii politiei locale au continuat sa ma jigneasca, intrbandu-ma daca am furat ceva si m-au legitimat pentru a ma identifica”, se precizeaza in plangerea depusa la instanta.

Dupa ce au constatat ca biciclistul este un ofiter de politie, agentii au avut o schimbare brusca de atitudine si i-au comunicat ca “daca le spuneam de la inceput ce functie am si cu ce ma ocup, nu se ajungea aici”. In finalul actiunii, Boseica Gheorghita spune ca nu a savarsit contraventia pentru care a fost sanctionat, asa cum in mod abuziv a retinut agentul politiei locale, ci a traversat portiunea centrala a orasului pe langa bicicleta, in conditii regulamentare, solicitand anularea procesului verbal.

La termenul din 26 septembrie, Directia Politiei Locale Timisoara a depus o intampinare la plangerea contraventionala in care solicita respingerea actiunii, invocand exceptia tardivitatii. Conform calculelor juristei Daciana Muri, de la Politia Locala, petentul ar fi contestat amenda in termen de 20 de zile, in conditiile in care termenul limita este 15 zile.

In cazul in care instanta va numara altfel zilele si va ignora acest capat al intampinarii, jurista apreciaza ca se impune respingerea plangerii, intrucat petentul ar fi fost depistat pe bicicleta prin Piata Victoriei, in ciuda indicatorului rutier care interzice accesul bicicletelor.

Pana la verdictul Judecatoriei Timisoara in acest dosar, sa mai spunem ca, in timp ce ofiterul de politie a fost amendat cu 870 de lei pentru ca a patruns cu bicicleta in zona ultracentrala a orasului, in urma cu trei saptamani, doi tigani care au patruns cu BMW-ul prin aceeasi zona si au injurat pietonii ca la usa cortului au fost sanctionati, tot de Politia Locala, doar cu o amenda de 435 de lei… (G.I.)

Foto: Titus Balan

2 thoughts on “Ofiter de politie amendat cu 870 de lei de agentii de la Locala, dupa ce a fost “prins” plimbandu-se pe langa bicicleta prin Piata Victoriei din Timisoara

  1. Te pui cu cojanii , când îi asmute cojanul suprem rup tot ,apropo cică avertismentele se aplică doar cu aprobarea lui și numai a lui al țuțului dușmăneanului urechiatului , adică ordonanța 2/2001 , pt cunoscători , se aplică doar după bunul lui plac sau i-a promis robuleanului că bugetul se va umple nu de alta dar salariile …ehe și pensiile și mai și trebuie justificate cumva , adică lege are acolo niște prevederi pt individualizarea pedepsei dar nasoleul nu se dezminte..

  2. E plin orasul de lucrari si blocaje in trafic si nu am vazut nici o catea locala care aa dirijeze traficul

Leave a Reply