Arta coboara sub podul din Calea Sagului! Instalatie de lighting art creata de o artista din Suedia, inaugurata in zona “gri” a Timisoarei

In contextul in care Timisoara devine Capitala Europeana a Culturii in anul 2021 sub semnul simbolic al luminii, ”Ilumineaza orasul prin tine insuti!”, Fundatia Interart Triade inaugureaza lucrarea de lighting art installation Passage / Pasaj a artistei Aleksandra Stratimirovic, din Suedia.


Evenimentul se inscrie in Bienala Art Encounters si va avea loc, miercuri, 1 noiembrie 2017, ora 19, in spatiul de sub podul de pe Calea Sagului, in program fiind prevazut si un moment muzical sustinut de Cvintetul de suflatori din cadrul Filarmonicii Banatul.

Fundatia Triade a obtinut finantarea din partea AFCN si a realizat lucrarea Passage / Pasaj, dand semnalul ca orasul isi incepe marea sarbatoare a Luminii.

“Am pornit dintr-un loc lipsit de privilegiul centrului, sub un pod dintr-o zona ”gri” a orasului, tocmai pentru a sugera puterea transformatoare a artei si a luminii. Am gandit acest proiect ca aport al Fundatiei Triade, in calitate de co-organizator ai Bienalei Art Encounters 2017, la sectiunea de arta in spatiul public.

Am considerat ca amploarea bienalei poate conferi cea mai buna vizibilitate momentului in care lucrarea de arta va fi prezentata in situ ca interventie luminoasa.

Tinand cont de efervescenta pe care bienala o creeaza, am considerat ca sinergiile nascute cu acest prilej pot contribui la o valorizare pe masura a unui moment luminos, in sens simbolic: deschiderea orasului spre lumina artei contemporane, a partajarii emotiei estetice, a participarii la spiritul emulativ al momentului ce se construieste impreuna”, se mentioneaza intr-un comunicat semnat de Sorina Jecza, presedinta Fundatiei Triade.

Passage / Pasaj este o instalatie site-specific, ce foloseste drept mediu de expresie lumina. Conceputa de catre artista Aleksandra Stratimirovic, realizarea lucrarii s-a bucurat de sprijinul consistent al specialistilor  in tehnologii de iluminat din orasul in care Lumina este o prezenta cu bogat continut simbolic, pornind din trecut (premierele legate de iluminatul Timisoarei) si mergand spre viitor.

Partenerii acestui eveniment exotic in spatiul cultural local sunt Primaria Timisoara, Art Encounters Foundation, Light Edu, Elba, AEM si Asociatia Timisoara Capitala Europeana a Culturii 2021. (Mara Ion)

Leave a Reply