VIDEO! Posibila sursa a luminilor misterioase aparute deasupra unei localitati din Timis, care au fost explicate in registrul OZN

Luminile misterioase aparute pe cer, intr-una din noptile trecute, deasupra localitatii Saravale, din Timis, dar vazute si in alte locuri din Romania, catalogate drept conturul unui obiect zburator neidentificat (OZN), au, se pare, o explicatie cat se poate de stiintifica. Care vine de peste Ocean.


Spre dezmagirea celor care vorbesc, deja, despre un mesaj venit din spatiu ce trebuie descifrat de ufologi, forma de lumina care i-a tulburat atat de mult pe romani nu a provenit de la vehiculul vreunei civilizatii extraterestre.

Conform publicatiei TechCrunch, luminile misterioase au fost provocate de o racheta lansata, vineri seara, de SpaceX, corporatie americana specializata in realizarea de vehicule pentru transport in spatiul cosmic.

Misiunea rachetei – plasarea a zece sateliti pe orbita joasa a Pamantului, pentru compania Iridium Satellite Communications.

Lansarea rachetei Falcon 9 de la baza Vandenberg, din California, a starnit panica si speculatii si in randul americanilor, exact ca la Saravale, care, speriati, au publicat numeroase fotografii pe retelele de socializare, intrebandu-se daca nu cumva sunt vizitati de extraterestri.

Unul dintre utilizatorii Twitter a scris la descrierea unei fotografii: “Nu suntem singuri!”, iar tweet-ul respectiv a fost retrimis proprietarului companiei SpaceX cu indicatia – “ar trebui sa clarificati, probabil, “OZN-urile” din California”.

Ulterior, fondatorul companiei, miliardarul Elon Musk, a raspuns reactiilor printr-o inregistrare video cu racheta lansata si un mesaj glumet: „OZN nuclear extraterestru din Coreea de Nord”. Aceasta este ce-a de-a 18-a lansare a SpaceX de anul acesta.

Dupa cum se poate observa, dara de lumina provenita de la racheta Falcon 9 seamana izbitor de mult cu fotografiile facute la Saravale… (Mara Ion)

Leave a Reply