DAUNE! Politistul rutierist care l-a facut K.O. pe fostul deputat Cristi Boureanu cere despagubiri in valoare de 50.000 de euro

Procesul in care fostul deputat Cristian Boureanu este judecat pentru ultraj si tulburarea linistii si ordinii publice a revenit in prim-planul litigiilor aflate pe rolul instantelor de judecata, dupa ce politistul care i-a dat “somn” politicianului cu un naprasnic croseu de dreapta a hotarat sa ceara o suma imensa drept despagubire.


Dorin Iamandi, agentul implicat in conflictul cu Cristian Boureanu, le-a spus magistratilor ca isi doreste sa revina asupra declaratiei de la sfarsitul anului 2017. Politistul s-a constituit parte civila in proces cu suma de 50.000 de euro, bani reprezentand daune morale si alte despagubiri.  

Cristian Boureanu a fost trimis in judecata de procurorii din Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1, in 20 iulie 2017, fiind acuzat de agresarea unui politist de la Brigada Rutiera. De asemenea, si iubita fostului deputat, Laura Dinca, a fost trimisa in judecata pentru marturie mincinoasa.

Evenimentele de anu trecut care au cauzat punerea sub acuzare a fostului politician s-au petrecut la 9 iunie 2017. In jurul orei 1,30 dimineata, masina in care se aflau Boureanu si Dinca a fost oprita in trafic in zona Pietei Charles de Gaulle de politistii rutieri.

Procurorii sustin ca Boureanu, dupa ce a fost oprit, „s-a manifestat violent, la momentul solicitarii documentelor de identitate de catre un agent de politie din cadrul DGPMB – Brigada Rutiera, in sensul ca l-a amenintat pe acesta, i-a prins degetele mainii drepte prin inchiderea portierei autoturismului, i-a rasucit mana stanga, i-a rupt camasa uniformei de serviciu si l-a lovit cu genunchiul in zona inghinala, provocandu-i leziuni traumatice care pot necesita un numar de 15-20 zile de ingrijiri medicale”.

Laura Dinca a facut afirmatii mincinoase in cadrul audierilor ca martor din 9 iunie si 6 iulie 2017, conform procurorilor si „a creat o situatie favorabila fostului deputat”. Cele doua marturii oferite sunt inconsistente, cea din 6 iulie fiind in contradictie cu declaratia din iunie si cu probatoriul administrat in dosar.

Dosarul a fost trimis spre solutionare Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti. (V.E.)

Leave a Reply