INCREDIBIL! Trei angajati ai Profi Timisoara au incercat sa fure peste 1,5 milioane de euro, dar au avut un ghinion de zile mari

Ghinion incredibil pentru trei angajati ai supermarketului Profi, aflat in Calea Lipovei, la periferia Timisoarei, care au incercat sa dea o lovitura de zile mari.


Ajutati de trei agenti de la firma de paza a unitatii, care au tinut de “sase” pentru ca operatiunea sa se desfasoare in cea mai mare siguranta, acestia au incercat sa fure nu mai putin de 7,2 milioane de lei, adica peste 1,5 milioane de euro, folosind codul PIN al unui dispozitiv electronic de transfer al banilor prin intermediul cardului, asa numitul POS.

Unul dintre angajatii supermarketului avea la dispozitie codurile PIN folosite de personalul magazinului pentru accesul in meniul POS-urilor si, dupa o intelegere prealabila cu ceilalti complici, a efectuat mai multe tranzactii creditoare folosind functia „refund” de la doua POS-uri.

Din nefericire pentru hoti, contul bancar in care urma sa fie transferati banii era insa inchis inca din 2016, astfel ca in ciuda celor 22 de incercari efectuate in perioada 30 ianuarie – 1 februarie 2017, tranzactiile nu au fost finalizate de sistem.

In schimb, miscarile din cont si operatiunile blocate au atras atentia reprezentantilor supermarketului, care i-au sesizat imediat pe politistii de la Crima Organizata.

In urma cercetarilor supravegheate de DIICOT Timisoara, cele sase persoane cu varste cuprinse intre 20 si 28 de ani au fost puse sub acuzare intr-un dosar penal ce vizeaza infractiunile de acces ilegal la un sistem informatic in forma continuata si efectuarea de operatiuni financiare in mod fraudulos in forma continuata.

In cadrul dosarului penal, astazi au fost puse in aplicare 6 mandate de aducere, suspectii fiind condusi la sediul politiei, pentru audieri. Un tanar in varsta de 24 de ani, creierul intregii afaceri, a fost retinut pentru 24 de ore si introdus in Centrul de Retinere si Arestare Preventiva al Politiei Timis. (V.E.)

 

Leave a Reply