EXPLOZIV! Telefoanele corespondentului “Adevarul” la Timisoara, puse sub ascultare de procurorii DNA in dosarul de coruptie in care a fost vizata avocata Jenifer Dancea

In plin scandal al interceptarilor telefonice la care au fost supusi cativa avocati din Baroul Timis, care au fost instiintati ca s-a dispus clasarea cauzelor in care au fost “ascultati” de procurori, un jurnalist din Timisoara a dezvaluit faptul ca, de asemenea, a fost supravegheat tehnic intr-un dosar de coruptie.


Daniel Dancea (foto), corespondent al ziarului Adevarul si colaborator la Radio Timisoara, a fost anuntat oficial de catre procurorul Gheorghe Popovici, seful Sectiei de Combatere a Coruptiei din cadrul DNA, Structura Centrala, ca a avut telefoanele ascultate in perioada 07.02.2017 – 20.04.2017, fiind vizat intr-un dosar penal care a avut ca obiect savarsirea infractiunilor prevazute de art. 12, lit. b) din Legea 78/2000, respectiv folosire de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii.

Totodata, i s-a adus la cunostinta ca, prin ordonanta DNA din 11.04.2018, s-a dispus clasarea cauzei. De remarcat ca procurorii au interceptat inclusiv terminalul telefonic mobil apartinand Studioului Teritorial de Radio Timisoara si utilizat de Daniel Dancea ca telefon de serviciu, ceea ce inseamna ca in stenogramele aflate la dosar este posibil sa apara diverse nume din conducerea postului sau din colectivul de redactie.

Corespondentul Adevarul a intrat in atentia procurorilor, in martie 2017, dupa ce a fost contactat de avocata Jenifer Dancea, din Baroul Timis, care dorea sa mediatizeze o sesizare privind conduita profesionala a procurorului Lucian Dolcu, de la DNA Timisoara.

CITESTE si https://www.impactpress.ro/2017/05/15/CLASARE! Acuzatiile la adresa procurorului Lucian Dolcu, de la DNA Timisoara, demontate de Inspectia Judiciara! Scandalul mediatic provocat de avocata Jenifer Dancea, pornind de la fanteziile unui detinut, a “ingroapat” un posibil caz de coruptie

In acea perioada, procurorul cerceta un posibil trafic de influenta pe axa Lupau Samuel, detinut in Penitenciarul Timisoara – Jenifer Dancea – Curtea de Apel Timisoara, conturat de suma enorma pusa de condamnat la dispozitia avocatei, nu mai putin de 13.000 de euro, pentru a fi reprezentat la o singura instanta.

“Din analiza inscrisurilor ridicate de la Inspectia Judiciara a rezultat faptul ca referatul DNA nr. 101/C2/2017 din data de 27.03.2017 i-a fost comunicat avocatei Jenifer Dancea de catre presedinta Tribunalului Timis, judecator Adriana Stoicescu. Ulterior, conform unui inscris realizat la data de 20.04.2017 de avocata Jenifer Dancea si depus la Inspectia Judiciara in cadrul procedurilor de verificare demarate de catre aceasta institutie in baza sesizarii CSM din data de 10.03.2017, referatul DNA nr. 101/C2/2017 a ajuns si la redactia ziarului Adevarul, dupa ce avocata insasi l-ar fi inmanat jurnalistului Dancea Daniel, intrucat “Consiliul Superior al Magistraturii nu i-ar fi raspuns intr-o maniera oficiala…”, se mentioneaza in referatul de clasare a cauzei.

Procurorii mai spun ca paragraful citat de jurnalist in articolul publicat in Adevarul, in data de 19.04.2017, se regaseste in cuprinsul inscrisului DNA, dar ca acel referat nu face parte din categoria documentelor ce contin informatii cu caracter confidential ori ce nu sunt destinate publicitatii.

Deocamdata, Daniel Dancea nu a dorit sa comenteze aceste informatii, insa a contactat un avocat pentru a analiza posibilitatea sesizarii instantei de judecata cu privire la incalcarea dreptului sau la viata privata, cata vreme redactarea unor articole de presa cu dezvaluri despre abuzurile procurorilor se prezuma a fi o activitate de mare interes public. (G.I.)

Leave a Reply