IPPON! Judoka U13 din Ploiesti, cei mai buni din tara. Medalii de aur la individual si pe echipe la Campionatele Nationale de Judo 2018

Finala Campionatelor Nationale de Judo individual la juniori 4 – U13 si intrecerea pe echipe intereuroregiuni, la care au participat 420 de sportivi de la peste 90 de cluburi din tara, a fost gazduita de LPS „Ecaterina Both” din Satu Mare, in perioada 22 – 24 iunie.


Sportivii de la CSM-CFR-CSS Ploiesti, pregatiti de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu si Cosmin Slaveanu, au reusit sa obtina rezultate exceptionale, cu care s-au clasat pe cea mai inalta treapta a podiumului.

La individual, sportivii de la CSM-CFR-CSS Ploiesti au obtinut 7 medalii, dintre care 3 de aur, prin Iulian Petre (38 kg), Alexia Cristea (32 kg) si Vanesa Tolea (40 kg), una de argint, Alexia Trandafir (+57 kg), si trei de bronz, Mario Manolache (30 kg), Bianca Ungureanu (36 kg) si Ana Tunea (40 kg), precum si un loc V, David Tugui (+60 kg), bilant datorita caruia clubul a ocupat prima pozitie in clasamentul general, fiind urmat de CSM Pitesti si LPS “Mircea Eliade” Bucuresti.

Duminica, a avut loc finala pe echipe la nivel de euroregiuni, sportivii de la CSM-CFR-CSS Ploiesti alcatuind echipe, atat la masculin, cat si la feminin, cu cei din judetele Arges si Dambovita (Euroregiunea 3 Sud), si reusind sa intre in posesia medaliilor de aur.

La masculin, au participat 9 echipe, Euroregiunea 3 Sud castigand cu 7-0 in fata Euroregiunii 7 (Sibiu, Brasov, Harghita, Covasna), cu 6-1, in semifinala, in fata Euroregiunii 1 (Iasi, Bacau, Suceava, Vaslui) si, in finala, cu 5-2 in fata Euroregiunii 8 Bucuresti.

Din echipa medaliata cu aur au facut parte sportivii prahoveni Sebastian Petre, Rares Costache, Alexandru Ariciu, Mihai Boghici, Stefan Ilas si David Tugui.

La feminin, au fost tot 9 echipe, iar Euroregiunea 3 Sud a castigat cu 5-2 confrutarile cu Euroregiunea 6 (Bihor, Cluj, Satu Mare, Maramures, Bistrita) si, in semifinala, cu Euroregiunea 4 (Dolj), iar, in finala, s-a impus cu 4-3 in disputa cu Euroregiunea 7. Din echipa medaliata cu aur au facut parte prahovencele Alexia Cristea, Bianca Ungureanu, Vanesa Tolea, Ana Tunea, Idaira Vasilescu, Antonia Radoi si Alexia Trandafir. (C.R.)

This slideshow requires JavaScript.

 

Leave a Reply