Presedinta Tribunalului Arad a fost eliberata din functie! VEZI motivul plecarii din sistem, la doar cateva luni dupa ce a fost la un pas de atragerea in scandalul excluderii din magistratura a Laviniei Cotofana

Presedintele Romaniei Klaus Iohannis a semnat decretele privind eliberarea din functie prin pensionare a mai multor judecatori, care au decis sa-si puna robele in cui si sa iasa din sistem.


Este vorba, mai exact, de noua judecatori care isi desfasoara activitatea la Tribunalul Arad, Tribunalul Bacau, Tribunalul Bucuresti, Curtea de Apel Constanta, Curtea de Apel Alba Iulia, Judecatora Sebes, Tribunalul Constanta, Curtea de Apel Bucuresti si Tribunalul Arges.

Printre judecatorii care au iesit la pensie, prin decretul prezidential semnat in data de 26 iunie 2018, se numara presedintele Tribunalului Arad, Silvia Nabadan, presedinta Sectiei a VII-a civila a Tribunalului Bucuresti, Adina Elena Bojinca, presedinta Judecatoriei Sebes, Carmen Simona Razaila, dar si judecatorul Dumitru Mirancea de la Curtea de Apel Bucuresti.

Reamintim ca, la sfarsitul lunii noiembrie 2017, presedinta Tribunalului Arad a fost la un pas de o plangere penala pentru abuz in serviciu, dupa ce a dispus ca plata contributiilor de asigurari sociale de sanatate (CASS) in cazul Laviniei Cotofana sa fie sistate, desi judecatoarea exclusa din magistratura a fost in termen pentru a ataca decizia CSM la Inalta Curte de Casatie si Justitie. (V.E.))

Leave a Reply