SENTINTA! Lectorul de la Universitatea de Vest Timisoara care a deturnat banii europeni destinati studentilor, condamnat la inchisoare

Magistratii Tribunalului Timis au judecat in procedura simplificata dosarul fostului lector de la Universitatea de Vest Timisoara, Gheorghe Petrov (foto), acuzat de frauda cu fonduri europene, si au pronuntat sentinta la nici patru luni de la primirea dosarului de la DNA.


In conditiile in care inculpatul a recunoscut toate acuzatiile aduse de procurori, pedeapsa a fost orientata catre minimul prevazut de Codul Penal, astfel ca Gheorghe Petrov a primit doar 2 ani si patru luni de inchisoare, cu suspendare, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţa de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, avand ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta.

Instanta a anulat, de asemenea, 201 dispozitii de plata catre casieria unitatii de invatamant superior, in valoare de 900 de lei fiecare. Alte doua dispozitii de plata in valoare de 1.800 de lei fiecare au fost si ele desfiintate, precum si mai multe borderouri de plata a unor burse aferente perioadei decembrie 2011 – decembrie 2012.

Procurorii timisoreni au stabilit ca Gheorghe Petrov, in calitate de asistent manager al proiectului educational „Impreuna spre succes pentru obtinerea unei calificari relevante nevoilor actuale”, a depus la Autoritatea Contractanta documente false prin care a justificat plata burselor catre cursanti.

In acest scop, in perioada ianuarie – decembrie 2012, ar fi falsificat 266 dispozitii de plata emise pe numele a 24 de persoane, si ar fi prejudiciat OIRPOSDRU Regiunea de Vest cu 144.000 de lei. Sentinta nu este definitiva si poate fi atacata cu apel in 10 zile de la comunicare. (G.I.)

 

Leave a Reply