EXPLOZIV! Captura uriasa de droguri la Vama Nadlac. 20 de kilograme de cocaina si precursori pentru o tona de heroina

Procurorul-sef DIICOT, Felix Banila, a anuntat, vineri, ca in urma unui control de rutina efectuat, pe 22 august, Vama Nadlac, judetul Arad, au fost confiscate 5 tone de precursori de heroina si peste 20 de kilograme de cocaina.


“In urma unui control de rutina, efectuat pe 22 august, de catre Politia de Frontiera in punctul de trecere a frontierei de la Nadlac, asupra unui ansamblu de vehicule inmatriculate in strainatate si conduse de un cetatean strain, au fost gasite aproximativ 5 tone de anhidrida acetica si 20 de kilograme de cocaina de o puritate de aproximativ 99 la suta”, a declarat Felix Banila, potrivit Mediafax.

Seful DIICOT a precizat ca anhidrida acetica este un precursor de droguri.

“Din cantitatea de 5 tone descoperita se poate obtine o cantitate de o tona de produs heroina”, a completat Banila. O persoana a fost retinuta in acest caz, ulterior fiind si arestata pentru 30 de zile.

Valoarea de piata a drogurilor confiscate la Nadlac nu a fost comunicata, insa poate fi vorba de cateva milioane de euro, in conditiile in care un kilogram de cocaina se vinde cu pana 100.000 de euro, dar mai aduce inca pe atata traficantilor de pe strada, iar un kilogram de heroina, pana la 22.000 de euro, valoare dublata la traficul en-detail. (V.E.)

Leave a Reply