PULS VALUTAR ! Perechea euro/dolar a scazut la 1,1663 – 1,1698 dolari, involutie cauzata si de declaratia potrivit careia deficitul public al Italiei din 2019 ar putea creste peste 3% din PIB, prag stabilit de UE

Revenirea in forta a aversiunii fata de risc a provocat cresterea cererii de moneda americana si iesiri de capital de pe pietele emergente.


Cursul euro a crescut de la 4,6474 la 4,6489 lei, intr-o sedinta in care tranzactiile s-au realizat intre 4,642 si 4,65 lei. Cotatiile de la ora 14 se plasau in jurul valorii de 4,644 lei.

Media dolarului american a crescut de la 3,9723 lei, minimul ultimelor patru saptamani, la 3,9852 lei,iar cotatiile din piata fluctuau intre 3,97 si 3,987 lei.

Moneda elvetiana fluctua intre 1,139 si 1,142 franci/euro, iar media ei crestea de la 4,0661 la 4,0787 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobanzilor la majoritatea creditelor in lei, a scazut, la 3,24%, iar cel la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat la 3,42%. Indicele la noua a avut, la randul lui, o evolutie stabila, oprindu-se la 3,49%, iar cel la 12 luni, dupa trei zile de stagnare la 3,55%, a scazut la 3,54%.

Monedele din regiune aveau, la randul lor, o evolutie descendenta fata de euro. Cea poloneza se deprecia usor la 4,269 – 4,289 zloti, iar cea maghiara la 323,8 – 324,9 forinti.

Marti, moneda europeana a crescut la 1,1734 dolari, nivel care nu a mai fost atins de la sfarsitul lui iulie.

Speculatorii au decis apoi sa isi marcheze profiturile, pe fondul cresterii aversiunii fata de risc, care a provocat noi scaderi ale monedelor emergente, precum lira turceasca sau rupia indiana. Cea din urma a atins un nou minim istoric fata de de dolar.

In aceste conditii, perechea euro/dolar a scazut la 1,1663 – 1,1698 dolari. La aceasta evolutie a contribuit si declaratia viceprim-ministrului de la Roma, care a spus ca deficitul public al Italiei din2019 ar putea creste dincolo de pragul de 3% din PIB, stabilit de Uniunea Europeana.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg urca ieri la pranz la 7.066,04 dolari.

 

Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14. (R.G.)

Leave a Reply