EXCLUSIV! Un politist din Timis si-a “proptit” autospeciala in sant, dupa ce si-a potolit setea intr-un restaurant din Remetea Mare

Un echipaj al Politiei Rutiere Timisoara, aflat in misiune de patrulare pe soseaua Timisoara – Lugoj, a fost implicat intr-un accident rutier mai putin obisnuit, produs in parcarea unui restaurant din Remetea Mare.


Se pare ca agentii de politie, extenuati in urma activitatii de monitorizare a traficului, au decis sa faca o pauza si s-au refugiat in incinta restaurantului Jack, unde, probabil, s-au hidratat cu bauturi reci pentru a face fata caldurii de afara.

La iesirea din local, pe fondul stresului provocat, probabil, de neindeplinirea planului la amenzi sau din alte motive necunoscute, politistul care a incercat sa scoata masina din parcare a executat o manevra gresita, iar autospeciala cu indicativul TM-103 a ajuns direct in sant.

Faza de tot rasul a fost surprinsa de un martor, iar fotografiile inedite au ajuns pe Facebook.

“Ha, ha, era esp-ul dezactivat sau ce!? Las’ ca isi merita soarta! Intr-o zi, dupa masa, mergeam spre serviciu. Un prost cu Audi facea o depasire exact de pe pod, ambele masini am tras stanga, respectiv dreapta, politistii au vazut… I-au durut exact in fund… Apropo’, tot la Jack au parcat. O fi acelasi echipaj?”, se intreaba unul dintre comentatori, sugerand faptul ca, deseori, la Jack pot fi surprinsi – consumand diverse bauturi – politisti aflati in timpul serviciului.

O informatie care poate fi exploatata de conducerea IPJ Timis, care, deocamdata, trebuie sa-l identifice si sa-l puna la plata stricaciunilor pe agentul de politie care, desi are emotii la volan, a fost trimis pe teren sa sanctioneze soferii care incalca regulile rutiere. O confirmare a vorbei mioritice de duh potrivit careia, in Romania, cine nu stie, invata pe altul. Sau, ca si in cazul de mai sus, este pus sa controleze si sa sanctioneze pe altul… (G.I.)

Leave a Reply