Balul Sperantei 2018, gala celor mai generosi oameni de afaceri din Timisoara! “Nu colectarea de fonduri va fi pe primul loc, ci celebrarea celor care au facut donatii in ultimii 20 de ani”

Femeile de afaceri din Timisoara, reunite in cadrul Asociatiei Femeilor de Antreprenor din Romania (AFAR), au dat startul inscrierii la unul dintre cele mai cunoscute si longevive evenimente caritabile din Capitala Banatului.


Balul Sperantei, aflat la editia jubiliara cu numarul XX, va fi organizat in data de 2 noiembrie, la restaurantul Tresor, pretul unui bilet este de 300 lei, si dupa cum a anuntat presedinta AFAR, prof. dr. Pusa Codruta Podariu, va fi o seara magnifica.

“Aceasta manifestare aniversara va fi un eveniment de suflet pentru suflet, in care noi, femeile din AFAR, vom multumi celor care, timp de 20 de ani, ne-au fost alaturi. Fara aceste persoane generoase si cu suflet mare, proiectele noastre mai mari sau mai mici nu ar fi putut fi realizate”, a precizat Pusa Codruta Podariu, exprimandu-si speranta ca aceasta gala sa deschida noi perspective pentru marele proiect de constructie a Caminului pentru persoane varstnice Sf. Maria.

In aceeasi nota, a evidentierii oamenilor de afaceri care, de-a lungul timpului, au facut donatii si au sprijinit realizarea unor proiecte importante, este si declaratia europarlamentarului Maria Grapini, presedinte fondator al AFAR.

“Anul acesta vom face o gala aniversara, unde sa nu fie pe primul loc colectarea de fonduri, ci sa fie pe primul loc celebrarea si multumirile noastre pe care le vom adresa celor care de-a lungul anilor au fost regii si reginele balului si care au fost sponsori generosi. De data aceasta vrem sa fim noi cele care daruim lor”.

Cu aceasta ocazie, vor fi trecute in revista actiunile caritabile realizate la initiativa sau cu sprijinul AFAR, printre care cele pentru Caminul de batrani de pe strada Inocentiu Micu Klein, Spitalul Clinic de Urgenta Judetean, Spitalul de Copii “Louis Turcanu”, Scoala generala din Murani, Centrul de Oncologie Medicala OncoHelp, dar ajutoarele oferite copiilor talentari si bursele speciale pentru elevi si studenti.

Reamintim ca, la mai multe editii ale evenimentului caritabil organizat la Timisoara, in ultimii ani, regele Balului Sperantei a fost desemnat moldoveanul Cristi Opria (foto), agent FIFA si impresarul unor fotbalisti celebri din fotbalul romanesc. (I.P.)

Leave a Reply