EXPLOZIV! Condamnatii din cel mai mediatizat dosar al DIICOT Timisoara, la un pas de a scapa de pedepse. Toate sentintele definitive pronuntate pe baza de interceptari ale SRI vor fi revizuite

Un amendament adoptat de comisiile Senatului la legea privind desecretizarea protocoalelor, care ii apartine deputatului PSD Mircea Draghici, co-initiator al legii alaturi de Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu, propune revizuirea din oficiu a tuturor sentintelor definitive date pe baza de interceptari.


In aceasta situatie ar ajunge si unul dintre cele mai complexe si mediatizate dosare instrumentate de procurorii DIICOT Timisoara, in care au fost trimise in judecata nu mai putin de 16 VIP-uri locale, acuzate ca au frecventat o casa de toleranta din Dumbravita, unde ar fi beneficiat de favoruri sexuale din partea unor minore.

In conditiile in care judecatorii au refuzat sa elimine din dosar stenogramele interceptarilor efectuate de SRI, condamnatii din acest dosar au posibilitatea sa ceara revizuirea sentintelor.

Printre acestia ii regasim pe Muzicianul Handke Giuseppe, alias Gino Manzotti, de la DJ Project, condamnat la 8 luni de inchisoare, cu suspendare, la fel ca si Dorin Epure, patronul clubului Heaven, medicul Horatiu Petrescu, 1 an si doua luni de inchisoare, Codrin Cosmin, 8 luni de inchisoare, Muczi Atilla, Stan Mugurel Traian, si Iacusi Amarildo Alin, cate 7 luni de inchisoare, proxenetul Paul Manzu, 6 ani si doua luni, Ovidiu Torj, 3 ani si patru luni, Gheorghe Bala, 4 ani, judecatorul Nicolae Tomus, 2 ani de inchisoare, politistul Ovidiu Gitan, 2 ani si opt luni de inchisoare.

„Cauzele in care au fost pronuntate hotarari definitive si in care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale in perioada de existenta a documentelor prevazute la art. 1 si pana la intrarea in vigoare a prezentei legi, sunt supuse revizuirii. Competenta revine primei instante care a solutionat fondul cauzei”, se arata in amendametul lui Draghici, adoptat de comisiile Senatului. De remarcat ca secretarul Camerei Deputatilor, Mircea Draghici, este trimis in judecata intr-un dosar de abuz in serviciu.

De asemenea, un alt amendament adoptat de comisii prevede ca ”persoanele care se considera vatamate intr-un drept ori intr-un interes legitim de efectele produse de documentele declasificate au posibilitatea, in termen de 3 ani de la intrarea in vigoare a legii, sa se adreseze instantelor, cu actiuni in revizuire”. Amendamentul vizeaza practic majorarea perioadei in care persoana poate cere despagubirea de la 6 luni la 3 ani.

Raportul comisiilor urmeaza sa intre in plenul Senatului pentru dezbatere si vot final, urmand ca apoi sa fie transmis Camerei Deputatilor, care este forul decizional. (G.I.)

Leave a Reply