Un elev din Banat a venit la scoala inarmat cu o grenada! Tatal copilului a declarat politistilor ca proiectilul era pastrat acasa, in sufragerie, pe post de bibelou

Un echipaj din cadrul Politiei Orasului Bocsa, din judetul Caras-Severin, s-a deplasat, astazi, de urgenta, la Scoala Gimnaziala nr. 1 din localitate, in urma unui apel telefonic in care s-a sesizat faptul ca un elev a adus in clasa o grenada.


La fata locului s-a deplasat atat un echipaj de politie cat si unul de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta.

Din primele date a reiesit ca un elev a adus grenada la scoala, in cursul zilei de luni. O profesoara a vazut obiectul de arsenal, l-a luat din clasa si la adus in cancelarie. Nimeni nu s-a scandalizat pana astazi, in jurul orei 12, cand grenada a fost vazut de un alt cadru didactic, care a anuntat politia.

Anchetatorii au discutat si cu tatal elevului, care a fost chemat la scoala. Barbatul a declarat ca a gasit-o grenada desfacuta, in primavara, pe un teren viran in spatele uzinei, a curatat-o si, dupa asamblare, a asezat-o in sufragerie ca bibelou. Nu stia ca fiul sau a adus grenada la scoala, pentru a se lauda la colegi.

Obiectul a fost ridicat de catre lucratorii ISU Caras-Severin, iar politistii desfasoara cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de nerespectare a regimului armelor si munitiilor. (V.E.)

Leave a Reply