EXCLUSIV! Bataie la Filarmonica “Banatul” din Timisoara. Politia ar putea deschide un dosar penal pentru loviri sau alte violente

Tensiunile acumulate, in ultima vreme, la Filarmonica “Banatul” din Timisoara au rabufnit in mod violent. Unul dintre angajatii institutiei de cultura poate fi cercetat pentru comiterea infractiunii de loviri sau alte violente, dupa ce a pus la pamant un individ care voia sa intre in cladire fara sa se legitimeze.


Este vorba despre agentul de paza al institutiei care, joi dupa-amiaza, in timp ce o mare parte a muzicienilor se aflau la dezbaterea publica organizata la Primaria Timisoara, a avut un conflict cu un individ masiv, tendentios, care voia cu orice pret sa intre in cladire.

In conditiile speciale de la Filarmonica “Banatul”, cu tensiuni majore intre sindicalisti si echipa manageriala, cu o greva generala in stare latenta, vizitatorul, care s-a prezentat a fi bodyguard, a fost rugat sa se legitimeze. Sa prezinte un buletin sau un alt document care sa-i ateste identitatea. Acesta a refuzat in mod ostentativ, spunand ca va intra doar pentru cateva minute, pentru a prelua doua invitatii la un concert.

Incidentul de securitate a degenerat, iar individul cu muschii la vedere, care a l-a impins pe omul de paza si a fortat intrarea, a fost facut KO de catre agentul de securitate, ceea ce a necesitat prezenta unei ambulante, chemata de urgenta, dar si a unui echipaj de politie.

“De unde sa fi stiut acel individ care voia sa intre in filarmonica fara sa se legitimeze ca agentul nostru de paza a facut box de performanta in Germania. Probabil ca, daca stia, pleca urgent fara sa mai ia invitatiile. Trecatorii care au vazut masina politiei in fata institutiei si au suspectat vreun eveniment in randul muzicienilor din institutie, trebuie sa stie ca problema a fost doar la intrare, iar din cele relatate de colegul nostru, el s-a aflat in legitima aparare”, ne-a dezvaluit unul dintre angajatii Filarmonicii “Banatul”.

Urmeaza ca politistii sa stabileasca imprejurarile in care s-a ajuns la incaierarea dintre agentul de paza si o persoana care a intentionat sa intre clandestin in institutie. (G.I.)

One thought on “EXCLUSIV! Bataie la Filarmonica “Banatul” din Timisoara. Politia ar putea deschide un dosar penal pentru loviri sau alte violente

Leave a Reply