Luptatorul timisorean Sasa Marcov, din nou in ring! Adversarul sau in cadrul galei Colosseum Tournament X este resiteanul Lucian Fule

Campionul european la sporturi de contact, timisoreanul Sasa Marcov, va urca din nou in ring si va putea fi urmarit de fanii sai in cadrul galei de arte martiale Colosseum Tournament X, care va fi gazduita, maine seara, de Sala Olimpia din Timisoara.


Adversarul sau, Lucian Fule, din Resita, este multiplu campion national la box, dupa cum il prezinta presa din Caras-Severin, iar in urma cu cateva zile, mai exact in data de 2 decembrie, a luptat la Deva, in cadrul galei Fight Zone 4, in meciul de retragere al boxerului Oliviu Pera.

Cei doi adversari isi vor incrucisa manusile la categoria 91 de kilograme, insa in conditiile in care “distrugatorul” din Freidorf, legitimat la Clubul sportiv Iguana Fight Team Timisoara, l-a facut ko pe ungurul Daniel Nedreu, un luptator mult mai titrat decat Lucian Fule, cu care s-a batut in luna mai, tot pe ringul de la Sala Olimpia, singura necunoscuta a acestei inclestari este legata timpul cat va rezista resiteanul pana va fi pus la podea.

Un alt meci interesant va fi cel dintre Caius Gazibara – Radu Medeleanu (categ. 81 kg), in conditiile in care Caius a fost antrenat o perioada, pe strazile din Timisoara, de “antrenorul” sporturilor de contact verbal, Sorin Udrea.

Main-event-ul Colosseum Tournament X va fi meciul pentru centura mondiala WAKO-PRO dintre Cristiana Mongol, cea mai titrata sportiva din Romania la sporturi de contact, si Cristina Caruso, o vedeta a kickboxing-ului din Italia.

Prezenti la aceasta gala in calitate de special guest, luptatorii Ernesto Hoost si Daniel Ghita vor premia invingatoarea, care va deveni nr. 1 in cadrul celei mai mari federatii de sporturi de contact din lume. Gala de la Timisoara va fi transmisa in direct de Digi Sport 2. (Carla Radulescu)

Leave a Reply