ANALIZA! Leul traverseaza cea mai neagra perioada din existenta sa de dupa 1990. “Actuala criza valutara, prin care se atenteaza la rezerva BNR, este o problema de securitate nationala!”

Ordonanta de Urgenta nr. 114/2018, care a intrat in vigoare de la inceputul anului, pune o tot mai mare presiune asupra leului, care cunoaste una dintre cele mai negre perioade din existenta sa de dupa 1990.


La cresterea euro contribuie si majorarea cererii comerciale de valuta, dar si „razboiul” la nivel institutional dintre dorinta PSD-ALDE de a controla totul la nivelul tarii si cea de independenta a BNR.

In acest sens, un comunicat al BNR precizeaza ca colaborarea cu Guvernul presupune “o consultare prealabila a BNR atunci cand sunt adoptate decizii care afecteaza politica monetara a bancii centrale si stabilitatea financiara a tarii”.

Senatorul liberal Florin Citu afirma, pe Facebook, ca Guvernul pregateste o noua ordonanta de urgenta pentru plafonarea cursului valutar pentru euro-leu. „O sa avem un curs de schimb «oficial» si unul al pietei”, crede senatorul.

Tot senatorul Florin Citu a acuzat faptul ca actuala criza valutara „este premeditata! Tinta – REZERVA VALUTARA a Romaniei. Cei care au premeditat aceasta criza, PSD+ALDE, stiu clar unde vor sa duca Romania. Vor sa forteze Romania sa vanda aurul ieftin. Iar cumparatorii aurului… acestia deja sunt pregatiti si asteapta. Cumparatorii rezervei valutare sunt cei care forteaza deprecierea in acest moment. Este clar o problema de securitate nationala”.

Euro a inceput perioada cu o medie care a depasit in premiera pragul de 4,70 lei si a incheiat-o cu un nou maxim istoric de 4,7648 lei, intr-o sedinta in care tranzactiile s-au realizat in culoarul 4,757 – 4,775 lei, cotatiile de pe pietele internationale de vineri seara plasandu-se in jurul valorii de 4,763 lei. Maximul atins de euro pe pietele internationale a fost de 4,779 lei, in noaptea de 22 ianuarie.

Cursul dolarului american a crescut de la 4,1377 la 4,2034 lei, mai sus cu 13 bani fata de sfarsitul anului trecut. Cotatiile de la finalul intervalului au fluctuat intre 4,172 si 4,223 lei.

Moneda elvetiana s-a tranzactionat pe pietele internationale in culoarul 1,126 – 1,136 franci/euro, iar media ei a urcat de la 4,1501 la 4,2213 lei, mai mult cu 8,1 bani comparativ cu sfarsitul lui 2018.

Dupa cateva saptamani de scadere, care au adus optimism in randul celor care au contractat credite in lei, in perioada analizata indicii ROBOR au cunoscut o revenire rapida la valori comparabile cu cele de dinainte de „taxa pe lacomie”.

Actuala crestere a indicilor poate fi pusa pe seama reducerii lichiditatii, in conditiile in care companiile au trebuit sa isi achite taxele si impozitele la buget.

La sfarsitul perioadei, indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobanzilor la majoritatea creditelor in lei, se situa la 3,11%, iar cel la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,34%. Indicele ROBOR la noua luni, calculat in functie de rata dobanzii platita la creditele atrase de catre bancile comerciale de la alte banci, s-a oprit la 3,43% iar cel la 12 luni la 3,51%.

Perechea euro/dolar s-a miscat in culoarul 1,1299 – 1,1420 dolari, pietele americane inchizandu-se vineri la 1,1415 dolari.

Indicele bitcoin calculate de Bloomberg scadea la finalul perioadei la 3.543 dolari comparativ cu 3.570 dolari, joi seara. (Radu Georgescu)

Nota: Analiza cuprinde perioada 21 – 25 ianuarie.

Leave a Reply