Anul Nou chinezesc aduce inca un ban in tolba leului, in disputa cu euro! Indicele ROBOR nu poate fi strunit de PSD si creste la 3,07%

Pietele financiare internationale erau calme, ieri, cea chineza fiind inchisa cu ocazia Sarbatoririi Noului An Lunar, in timp ce in Statele Unite era asteptat discursul presedintelui Trump in fata Congresului.


Leul a profitat de aceasta stare, iar cursul euro a scazut cu un ban, de la 4,7546 la 4,7440 lei, intr-o sedinta in care cotatiile au coborat de la 4,754 – 4,755 lei la deschidere pana la 4,742 lei. Tranzactiile de la ora 14 se realizau in jurul valorii de 4,745 lei.

Media dolarului american a crescut  de la 4,1532 la 4,1547 lei, in timp ce cotatiile din piata locala au fluctuat intre 4,15 si 4,162 lei.

Moneda elvetiana scadea pe pietele internationale la 1,141 – 1,144 franci/euro, iar media a alunecat de la 4,1636 la 4,1507 lei.

Joi, urmeaza sa se desfasoare o noua sedinta de politica monetara al CA al BNR. Majoritatea analistilor anti­cipeaza mentinerea dobanzii-cheie la 2,5%, nivel la care stagneaza din mai 2017. Piata este mult mai interesata de raportul tri­mes­trial asupra inflatiei, in conditiile in care guvernul a introdus la sfarsitul anului trecut „taxa pe lacomie”.

Chiar daca dobanda-cheie ar putea stagna la 2,5%, nivelul indicilor ROBOR a cunoscut, ieri, noi cresteri.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobanzilor la majoritatea creditelor in lei, a crescut la 3,07%, iar cel la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,30%.

Indicele ROBOR la noua luni, calculat in functie de rata dobanzii platita la creditele atrase de catre bancile comerciale de la alte banci, a urcat de la 3,43 la 3,44%, iar cel la 12 luni a scazut surprinzator de la 3,49 la 3,48%.

Monedele din regiune erau stabile fata de euro. Cea poloneza se tranzactiona in culoarul 4,283 – 4,293 zloti iar cea maghiara fluctua intre 317 si 318,1 forinti.

Lipsa investitorilor chinezi din piata si faptul ca in SUA era asteptat discursul asupra starii natiunii al presedintelui Trump, care vine dupa cel mai lung „shutdown” al administratiei federale, a redus culoarul de tranzactionare al perechii euro/dolar la 1,1411 – 1,1455 dolari.

Indicele bitcoin calculat de Bloomberg se plasa ieri la pranz la circa 3.430 dolari, fata de 3.420 dolari, luni seara. (R.G.)

Nota: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.

Leave a Reply