Judecatorii de la Curtea de Apel Timisoara care au participat la protestul neautorizat impotriva OUG 7/2019 ar putea fi sanctionati

In plin atac al politicienilor penali impotriva Justitiei, prin adoptarea intempestiva a unei ordonante de urgenta care incalca principiul separarii carierelor judecatorilor de cea a procurorilor, presedinta Curtii de Apel Timisoara, Erica Nistor, a anuntat ca nu este de acord cu protestele magistratilor.


“Stoparea activitatii nu este cea mai fericita metoda. Justitia este in serviciul cetateanului, iar singurul afectat de stoparea activitatii este justitiabilul, care nu are nicio vina pentru vremurile pe care le traversam. Pana la urma ce semnal dam, daca discutam despre un act in vigoare, publicat in Monitorul Oficial?”, a declarat Erica Nistor, astazi, dupa prezentarea bilantului pe 2018 a institutiei pe care o conduce, anuntand ca asteapta sa vada ce decizie vor lua membrii CSM.

In aceste conditii, judecatorii care au participat la protestul tacut, de vineri, care a avut loc pe treptele Palatului Dicasterial, printre care Adina Poker, Monica Badescu sau Ruxandra Codrea, se pot astepta la sanctiuni, mai cu seama acesta nu a fost autorizat, iar sefa Curtii de Apel spune ca nu este de acord cu astfel de actiuni.

Desi judecatorul Cristi Danilet, fost membru al CSM, si-a dat cu parerea ca “o adunare organizata in fata unei institutii publice nu trebuie autorizata de nimeni”, Inalta Curte de Casatie si Justitie (Complet RIL) a stabilit, prin Decizia 19/2018, ca “exista obligatia de declarare prealabila a adunarilor publice, atunci cand adunarile urmeaza sa se desfasoare in piete ori pe caile publice (drum public, parte carosabila si trotuar) sau in alte locuri prevazute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, situate in imediata vecinatate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat”.

Si pentru ca presedinta Erica Nistor a declarat ca asteapta decizia CSM, de astazi, sa spunem ca plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotarat transmiterea unei solicitari catre Guvernul Romaniei, in vederea abrogarii Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 7/2019, cu exceptia dispozitiilor care au fost adoptate ca urmare a sesizarii Consiliului Superior al Magistraturii. (G.I.)

Leave a Reply