A renuntat la preotie, de dragul PSD! Parintele Cristian Terhes a fost dat afara din Biserica, dupa ce a aparut pe lista europarlamentarelor

Parintele Chris Terhes, vocea Antena 3 din SUA, care apare pe lista PSD a alegerilor europarlamentare, a fost dat afara din Biserica.


Optiunea politica a preotului nu cadreaza cu cele sfinte, motiv pentru care Episcopia Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, de Oradea anunta intr-un comunicat de presa ca a decis ca ”parintele Cristian Terhes sa fie eliberat de exercitiul functiilor sacerdotale”.

De asemenea, Episcopia de Oradea anunta ca ”se delimiteaza de orice afirmatie cu caracter politic atat ale parintelui Cristian, cat si a oricui altcuiva”.

Iata comunicatul integral:

“In urma liberei alegeri a parintelui Cristian Terhes de a se implica in politica, Episcopia Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, de Oradea face urmatoarele precizari:

Conform Dreptului Canonic al Bisericilor Orientale, clericii „nu vor lua parte / activa in partidele politice”, drept urmare, Episcopia a decis ca parintele Cristian Terhes sa fie eliberat de exercitiul functiilor sacerdotale.

Episcopia Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, de Oradea se delimiteaza de orice afirmatie cu caracter politic atat ale parintelui Cristian, cat si a oricui altcuiva.

Optiunea politica a parintelui nu reprezinta pozitia oficiala a Episcopiei noastre, ea fiind rezultatul manifestarii libertatii personale a parintelui.

Fidela Evangheliei iubirii lui Cristos pentru toti oamenii, Biserica Greco-Catolica din Romania promoveaza in mod permanent pacea, dialogul si buna intelegere intre oameni de credinte si opinii diferite”. (Mara Ion)

Leave a Reply