INTERZIS! Avocatii din Baroul Timis, revoltati ca nu mai au acces in curtea interioara a Palatului Dicasterial. “Jandarmii ne-au amenintat cu folosirea fortei, daca mai indraznim sa trecem pe acolo!”

O decizie administrativa a conducerii Curtii de apel Timisoara a starnit revolta avocatilor din Baroul Timis, care au reclamat faptul ca se simt discriminati in raport cu judecatorii, procurorii si grefierii.


Mai exact, de astazi, avocatii nu mai au acces in curtea interioara a Palatului Dicasterial, pentru a scurta traseul de la birourile baroului catre unitatile de parchet, care au intrarea de partea cealalta a cladirii, ci sunt nevoiti sa ocoleasca cladirea pana pe strada Eugeniu de Savoya.

“Jandarmii stau cu ochii pe noi, sa nu fugim dintr-o partea in cealalta. Daca pana acum eram tolerati de jandarmi sa traversam prin curte, pentru a ajunge la parchet, de astazi au pus lacate si ne ameninta cu folosirea fortei, daca indraznim sa mai trecem prin curtea interioara.

O decizie samavolnica a celor de la Curtea de Apel. Nu inteleg ce activitati judiciare se desfasoara in curtea imobilului, incat as putea perturba acea activitate.

Eu nu am cerut sa parchez acolo, dar e aberant ca, avand calitatea de avocat, de la biroul baroului sa nu pot traversa curtea catre birourile parchetului, de frica sa nu ma bata jandarmii. Nu vad alta ratiune decat teama ca le-am putea zgaria masinile sau ca am vedea cum se transfera mieii de Paste dintr-un portbagaj in altul”, acuza avocatul Florin Kovacs, candidat la alegerile de luna viitoare pentru un loc in Consiliul Baroului Timis.

De cealalta parte, judecatorul Cristian Pup, purtatorul de cuvant al Curtii de Apel Timisoara, spune ca niciodata curtea interioara a cladirii nu a fost accesibila publicului, iar daca avocatii au mai traversat pe acolo, catre birourile parchetului, acest lucru a fost posibil doar la mica intelegere cu jandarmii care pazesc cladirea.

“Nu inteleg revolta avocatilor, pentru ca traversarea curtii interioare este interzisa publicului de 15 ani. Acolo au loc activitati judiciare, respectiv transferul detinutilor din masinile penitenciarului la instante. Daca, pana acum, avocatii au mai fost tolerati sa traverseze curtea, pentru a ajunge pe strada paralela, acest lucru cred ca a fost posibil doar la intelegere cu jandarmii.

Pe de alta parte, daca 900 de avocati ar incepe sa foloseasca acel traseu pentru a ajunge la parchet, pentru a scurta drumul, ar trebui sa instalam un post de paza fix, cu jandarmi si detector de metale, asa cum se procedeaza la intrarea in Palatul Dicasterial.

Daca am solicitat jandarmilor ca avocatii sa nu mai fie controlati la intrarea catre salile instantelor, nu inseamna ca acest favor nu poate fi suspendat, iar avocatii controlati zilnic asa cum se procedeaza la toate instantele din Europa”, ne-a declarat Cristian Pup. (G.I.)

Leave a Reply