RECORD. Localitatea din Timis unde PMP a obtinut aproape tot atatea voturi cat PSD si PNL la un loc. “Avem cel mai bun scor de la infiintare si pana in prezent”, spune liderul Cornel Samartinean

Partidul Miscarea Populara a confirmat, la recent incheiatele alegeri europarlamentare, ca ramane una dintre forte politice credibile ale Romaniei.


Intr-un comunicat primit la redactie, presedintele PMP Timis, Cornel Samartinean, ne-a pus la dispozitie o serie de date statistice, subliniind faptul ca, intr-o localitate din judet, PMP Timis a obtinut un adevarat record national, fiind votat de aproape 37% dintre cetatenii veniti la urne, un scor aproape cat cel obtinut de PSD si PNL la un loc.

Lista condusa de fostul presedinte al tarii, Traian Basescu si actualul lider PMP, Eugen Tomac, a fost votata de peste 520.000 de alegatori, procentul obtinut fiind de 5,76 la suta. Astfel, PMP va trimite la Bruxelles doi europarlamentari.

Un aport deosebit la acest rezultat l-a avut filiala locala Timis a Partidului Miscarea Populara, fiind a patra forta politica din judet.

Organizatia condusa de deputatul PMP Timis, Cornel Samartinean, s-a clasat pe un onorant loc trei la nivel national dupa Constanta si Prahova cu 20.970 de voturi.

Practic, PMP Timis a obtinut cel mai bun scor de la infiintare si pana in prezent. Cu toate ca nu a dus o campanie agresiva, cu atacuri la ceilalti competitori, insa foarte bine tintita, Partidul Miscarea Populara a reusit sa convinga 20970 de cetateni din judetul Timis sa-l voteze.

PMP, spre deosebire de celelalte partide, si-a axat discursul exclusiv pe teme ce tin de Parlamentul European: prioritatile Romaniei Bruxelles, solutii pentru Europa si nu in ultmul rand, ba chiar in primul rand am putea spune, unitatea Uniunii Europene.

“Conducerea Partidului Miscarea Populara multumeste tuturor cetatenilor din Timis pentru increderea acordata si felicita organizatia din comuna Moravita, acolo unde PMP a obtinut cel mai bun scor dintre toti competitorii, 36,26 la suta”, se mentioneaza in comunicat.

Rezultate foarte bune, care onoreaza dar in acelasi timp si obliga, spune conducerea filialei PMP Timis, s-au inregistrat si la Costeiu – 18,81%, Pischia – 12,88 %, Sacalaz – 12,77%, Lenauheim – 11,94%, Giarmata – 11,84%, Ghilad – 10,48%, Barna – 10,10% si Darova – 10%.

“PMP Timis multumeste de asemenea tuturor membrilor si simpatizantilor care s-au implicat direct in campania electorala si fara de care cu siguranta nu s-ar fi obtinut acest rezultat”, este mesajul de felicitare transmis de liderul PMP Timis organizatiilor din judet. (Mara Ion)

Leave a Reply