BREAKING NEWS! Mandat de arestare preventiva pe 30 de zile pentru Ioan-Sorin Buta, patronul firmei Bistrim-Dera SRL Timisoara, cercetat pentru omor din culpa, dupa decesul a trei persoane dintr-un bloc in care a efectuat lucrari de deratizare     Noul avocat al mamei Luizei Melencu, Carmen Obirsanu, anunta ca de la dosarul Caracal lipsesc probe cheie privind disparitia Luizei Melencu.     Vicepresedintele SNPPC Timis, agentul sef Valer Kovacs, a demisionat din functie si a aderat la un alt sindicat al politistilor, SNPR DECUS     Actualul management al IPJ Timis, "cel mai corupt si mai pervers, impus cu forta de clasa politica", acuza comisarul Dan Vasile     Noul ministru de Interne, Marcel Vela, a inceput curatenia la varful sistemului: i-a demis pe seful Directiei Resurse Umane si pe cel al Directiei Audit din cadrul MAI    Boxerul Flavius Biea a castigat la puncte meciul sustinut, sambata seara, la Londra, in compania nicaraguanului Berman Sanchez

ALERTA! Euro ar putea atinge un maxim de 4,83 lei. Aceasta previziune apartine analistilor grupati in cadrul CFA Romania

Moneda unica a revenit peste pragul de 4,73, maximul de 4,7356 lei fiind atins la jumatatea perioadei, iar la finalul ei media a fost stabilita la 4,7245 lei, dupa ce in cursul noptii de joi euro a scazut pe pietele internationale pana la 4,707 lei.

Ultima sedinta a saptamanii s-a deschis la 4,717 lei. Dupa atingerea unui maxim de 4,728 lei, piata s-a inchis la 4,724 lei.

Atrage atentia un recent sondaj realizat de Reuters, din care rezulta ca euro ar putea atinge, pana la sfarsitul anului viitor, un maxim de 4,81 lei, evolutie datorata politicilor fiscale imprevizibile si dezechilibrelor economice tot mai mari, care au condus la cresterea deficitului de cont curent si al bugetului de stat.

Reamintim ca, in sondajul din luna mai, realizat in randul analistilor grupati in cadrul CFA Romania valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni a fost de 4,7911 lei/euro, iar pentru cel de 12 luni de 4,8384 lei/euro.

In schimb, sondajul Reuters anticipeaza aprecierea forintului maghiar cu circa 0,8%, a zlotului polonez cu jumatate de punct procentual, in timp ce coroana ceheasca va fi stabila.

Cursul dolarului american a inceput intervalul cu un minim de 4,1804, dar l-a incheiat la 4,1951 lei, intr-o sedinta in care cotatiile au fluctuat in culoarul 4,176 – 4,215 lei.

Moneda elvetiana a fluctuat pe pietele internationale in culoarul 1,111 – 1,116 franci/euro, in crestere fata de saptamana precedenta, iar media s-a miscat intre 4,2411 – 4,2569 lei, cea de la finalul perioadei fiind stabilita la 4,2485 lei.

Aprecierea monedei americane a redus plasamentele in active considerate „sigure”, iar uncia de aur a revenit sub pragul de 1.400 dolari, in timp ce pe piata locala pretul gramului de aur a urcat de la 190,4751 la 190,7588 lei. La jumatatea intervalului a fost atins maximul ultimilor aproape sapte ani de 192,3192 lei.

Banca centrala a decis, in contextul stabilizarii ratei anuale a inflatiei la 4,1%, sa mentina rata dobanzii de politica monetara la 2,50% pe an. Semnalul dat de BNR s-a reflectat in scaderea indicilor ROBOR.

Cel la trei luni, utilizat la calcularea dobanzilor la majoritatea creditelor in lei, a coborat la finalul perioadei de la 3,21 la 3,18%, cel mai scazut nivel din ultimele trei luni si jumatate. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, de la 3,36 la 3,34%, minimul ultimelor trei luni. Indicele ROBOR la noua luni, calculat in functie de rata dobanzii platita la creditele atrase de catre bancile comerciale de la alte banci, a stagnat la 3,47%, iar cel la 12 luni a coborat dela 3,53 la 3,52%.

Indicele de Referinta pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC), care se va aplica pana la sfarsitul lui septembrie, fost stabilit de banca centrala la 2,63%, in crestere fata de trimestrul anterior, cand acesta a fost de 2,36%. IRCC se calculeaza ca medie aritmetica a ratelor de dobanda zilnice ale tranzactiilor interbancare dintr-un trimestru al anului.

Perechea euro/dolar a avut o evolutie descendenta, tranzactiile de la sfarsitul perioadei realizandu-se intre 1,1207 si 1,1288, pietele americane inchizandu-se la 1,1223 dolari.

Plasamentele in dolari au crescut dupa ce Departamentul american al Muncii a anuntat crearea, in iunie, a 224.000 noi locuri de munca, mult peste anticiparile pietei.

Pe de alta parte, economia Germaniei, cea mai puternica din UE, da semne clare de incetinire, dupa ce comenzile industriale s-au redus cu 2,2% in mai, iar BCE a semnalizat eventualitatea unei reduceri a dobanzii sale cheie, dar si redeschiderea programului sau de relaxare cantitativa.

Bitcoin se situa la sfarsitul perioadei in jurul pragului de 11.000 dolari, analistii vazand suportul la 9.600 – 9.800 dolari. (R.G.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Urmareste-ne si pe Facebook!