Cum se carpesc gropile pe strazile Timisoarei? “Asa ceva nu am vazut in viata mea! Plomba din asfalt va tine pana prima ploaie!”

O echipa de muncitori de la Drumuri Municipale Timisoara a fost surprinsa, in plin avant de “carpire” a gropilor din asfalt, pe o strada din cartierul Freidorf.

Exercitiul de plombare “made in Timisoara” ne-a fost descris de Doinel Malcoci, fostul lider de sindicat al politistilor din Timis, ca fiind o lucrare de mantuiala, care va tine doar pana la prima ploaie.

“Pe drumari i-am intalnit pe strada Constantin Silvestri, in timp ce incercau sa astupe gropile din asfalt. O bataie de joc! Un muncitor arunca asfalt de sus, dintr-o camioneta in miscare, iar doi colegi tasau cu lopetile. In dorul lelii… Lucrarea asta va tine pana la prima ploaie. Eu stiu ca gaurile din asfalt de curata, se pune o substanta fierbinte, ca bitumul sa faca priza. Asa ceva n-am vazut in viata mea!”, ne-a relatat, plin de revolta civica, fostul politist Doinel Malcoci. (Mara Ion)





Leave a Reply