Mii de copii, de toate varstele, insotiti de parinti sau bunici au descoperit, pe Stadionul Stiinta si in parcul din spatele Facultatii de Mecanica, la Poli Kids Fest, la petrecerea speciala organizata de Universitatea Politehnica Timisoara de 1 Iunie, o lume minunata in care magia copilariei s-a impletit cu magia stiintei pentru a crea o zi de neuitat pentru cei mici.
Facultatile si departamentele din cadrul UPT, dar si invitatii speciali, si-au dat mana pentru buna reusita a celei de-a IV-a editii a Poli Kids Fest, cea mai mare petrecere pentru cei mici si cei mari, care au avut parte de o zi intreaga de distractie si voie buna, dar si ateliere instructiv-educative prin care au patruns, gratie experimentelor si jocurilor, in minunata lume a stiintei si tehnicii.
Pe parcursul intregii zile au fost luate cu asalt toboganele, trambulinele, caruselul, cabina foto ce oferea magneti de frigider, tonetele cu burgeri, inghetata, vata de zahar, clatite, racoritoare, dar si atelierele instructiv-educative prezente in numar tot mai mare, de la o editie la alta.
Programul bogat si divers, derulat pe parcursul intregii zile, a inclus face painting, jocuri interactive, petrecere cu mascote, sky runners, spectacole de magie, spectacole de teatru pentru copii, ateliere de creatie si multe alte activitati interactive.
Laboratoarele Politehnicii s-au dovedit deosebit de atractive pentru copiii care au vazut cu ochii lor cum functioneaza un motor, cum se toarna piese metalice in forme dorite de ei, cum se scaneaza 3D si cum se realizeaza obiecte imprimate 3D sau gravate cu laser, cum se construieste un pod, cum functioneaza energia solara sau cea pe baza de hidrogen, ce sunt metalele cu memorie, au fost incantati de labirintul oglinzilor, camera dorintelor, padurea soaptelor si oceanul continuitatii, de experimentele de chimie, de jocurile cu trenulete sau robotei, de realitatea virtuala si augmentata, Inteligenta Artificiala si recunoasterea imaginilor, de masinile de Formula Student ale UPT Racing Team.
In premiera in acest an, printre standurile prezente la eveniment s-au aflat si cele ale echipei de robotica de la Colegiul National „C.D. Loga” din Timisoara, ale unor asociatii sportive sau care ofera cursuri de robotica si inginerie pentru copii, ale Coder-Dojo-urilor din UPT etc.
Iar una dintre principalele atractii ale Poli Kids Fest, balonul cu aer cald, a efectuat ridicari pe parcursul intregii zile, sute de copii avand posibilitatea de a vedea de sus Timisoara si Campusul UPT.
Voluntarii din ligile studentesti din UPT, prezenti in numar mare, i-au ghidat pe cei mici in universul magic al Politehnicii, le-au prezentat echipamentele din laboratoare si le-au explicat ce inseamna viata de student..
Toate acestea, completate si de vremea frumoasa, au oferit atat celor mici, cat si celor mari, o zi memorabila, care sa le ramana in amintire. (Universitatea Politehnica Timisoara, Lucian Ronkov)