In cadrul unei conferinte de presa organizate sambata, 7 iunie, pe santierul drumului de legatura dintre DN 69 si Autostrada A1, Sorin Grindeanu, presedintele interimar al PSD, a oferit clarificari privind negocierile pentru viitorul Guvern si pozitia partidului in actualul context politic.
Grindeanu a insistat ca prioritatea PSD o reprezinta bunastarea cetatenilor, nu impartirea functiilor politice. Acesta a declarat ca nu se va face niciodata un acord care sa duca la scaderea veniturilor romanilor si a specificat ca PSD nu va sustine masuri care afecteaza salariile si pensiile, mai ales in cazul persoanelor cu venituri mici si medii.
In ceea ce priveste administratia publica, liderul PSD a mentionat ca partidul este deschis la restructurari si comasari, dar „pe criterii clare, nu heirupiste si nu din pix”.
In ceea ce priveste impartirea ministerelor, Grindeanu a spus ca nu au existat discutii despre functii sau persoane.
„Nu s-a discutat nici o secunda despre vreo persoana anume. Nici despre Ilie Bolojan, nici despre mine, nici despre Marian Neacsu”, a declarat Grindeanu.
Totodata, a respins ideea ca cineva din afara partidului ar putea influenta deciziile interne.
„Nu ne va face nimeni ordine in PSD. Deciziile le iau membrii partidului. Asa cum nici noi nu decidem pentru altii”, a transmis acesta.
Grindeanu a vorbit despre procesul decizional privind intrarea PSD intr-o noua coalitie de guvernare. Acesta nu va fi luat exclusiv de conducerea centrala, ci va implica o consultare mult mai ampla.
„S-a hotarat si a fost vot in unanimitate ca aceasta decizie sa fie luata de intreg partidul, nu doar de conducere. Vor vota aproape 1.700 de primari PSD, toti consilierii judeteni si presedintii de organizatii locale”, a declarat liderul social-democrat.
Potrivit acestuia, votul se va baza pe un program de guvernare clar si pe masuri fiscale concrete, nu doar pe intelegeri politice.
Grindeanu a recunoscut ca sunt analizate mai multe scenarii: de la participarea PSD la guvernare, posibil chiar cu un premier social-democrat, pana la trecerea in opozitie.
„Toate optiunile sunt pe masa. Important este sa ne asiguram ca sunt respectate prioritatile romanilor”, a adaugat el.
In legatura cu parlamentarii care au parasit partidele SOS si POT si s-au alaturat grupului PSD, Grindeanu a spus ca nu este vorba despre adeziuni:
„Nu s-au facut transferuri. Nu e nimeni membru PSD. S-au afiliat doar la grupurile parlamentare. Asta inseamna ca vor avea un punct de vedere comun la vot, dar nu sunt membri PSD”, a explicat acesta.
Cu toate acestea, a confirmat ca unii dintre acesti parlamentari au avut discutii si cu PNL.
„Asta e viata. Unii s-au dus si la PNL. Sunt independenti acum, nu au cerut sa intre in PSD si nici nu li s-a cerut”, a specificat Grindeanu.
Grindeanu a explicat si cum va arata urmatoarea etapa: prezentarea propunerilor si masurilor la nivel central, urmata de dezbatere in comitetele politice judetene. Apoi, urmeaza votul.
„Va exista acest vot online care va decide daca PSD intra sau nu la guvernare. Dar inainte de orice, trebuie sa fie clar ca lucrurile importante sunt legate de veniturile romanilor si de proiectele pentru ei. Nu vrem sa trecem peste aceasta etapa fara consens”, a explicat el.
Intrebat daca ar putea numi o persoana potrivita pentru functia de premier, Sorin Grindeanu a evitat un raspuns direct si a raspuns in mod ironic: „Pe Alfred Simonis”. (Laura Ilioiu)