Perchezitii intr-un dosar penal pentru vanzarea de artificii! Politistii de la IPJ Timis au confiscat 75 kilograme de articole pirotehnice

Politistii Serviciului Arme, Explozivi si Substante Periculoase, impreuna cu cei ai Serviciului Criminalistic si ai Serviciului Actiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Timis, au pus in aplicare un mandat de perchezitie domiciliara la un imobil din orasul Deta, judetul Timis.


Perchezitia a fost desfasurata in cadrul unui dosar penal aflat in lucru la Serviciul Arme, Explozivi si Substante Periculoase, cu privire la savarsirea fara drept de operatiuni cu articole pirotehnice, conform Legii 126/1995.

In urma activitatilor desfasurate au fost identificate si indisponibilizate, in vederea continuarii cercetarilor, aproximativ 45 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1, F2 si F3, detinute in vederea comercializarii, fara indeplinirea conditiilor legale.

In data de 20.12.2022, politisti Sectiei 3 Urbane Timisoara au depistat un barbat, in varsta de 47 de ani, in timp ce detinea in autoturismul parcat in Piata Iosefin din municipiu, mai multe articole pirotehnice.

In urma verificarilor efectuate, au fost identificate si indisponibilizate, in vederea continuarii cercetarilor, aproximativ 30 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile P1 si F2, detinute in vederea comercializarii fara drept.

In cauza s-a intocmit un dosar penal cu privire la savarsirea fara drept de operatiuni cu articole pirotehnice, conform Legii 126/1995.

Politistii continua cercetarile in cadrul dosarelor penal pentru stabilirea tuturor aspectelor. (I.P.)

Leave a Reply