Regalul Gimnasticii: Timisoara devine, pentru cateva zile, centrul gimnasticii artistice romanesti si internationale

Primaria Municipiul Timisoara va fi partener oficial al Federatiei Romane de Gimnastica (FRG) in organizarea si sustinerea evenimentului sportiv “Regalul Gimnasticii“, intre 4 si 9 aprilie 2024, la Sala Olimpia.


Alina Goreac, Diana Bulimar, Daniel Potra, Daniel Ilie Popescu si Amalia Ghigoarta, membra a actualului Lot Olimpic, sunt cateva dintre numele care au reprezentat nu doar Romania, ci si Timisoara pe podiumurile gimnasticii artistice in lume.

Acum, orasul nostru are sansa de a fi gazda unor evenimente de importanta majora pentru Romania sportiva a acestui an, si anume Campionatul International de Gimnastica Artistica Feminina “Rising Star“, Campionatul National de Juniori si Selectia Echipei Nationale de Seniori.

Sala Olimpia, prin Primaria Municipiului Timisoara, a fost aleasa ca gazda pentru acest eveniment tocmai prin prisma numelor si medaliatilor pe care i-a lansat pana acum, acest eveniment fiind, de altfel, o baza de selectie a inaltei performante pe care ne bazam la viitoarele Jocuri Olimpice.

Mentionam ca, prin protocolul de colaborare cu Federatia Romana de Gimnastica, Primaria Municipiului Timisoara va pune la dispozitie Sala Sporturilor „Constantin Jude”, asigurand si plata serviciilor si utilitatilor pe perioada evenimentului. Proiectul de hotarare privind aprobarea protocolului va fi supus votului consilierilor locali in urmatoarea sedinta de plen.

Prin asemenea evenimente, sustinem sportul de masa ca baza de selectie pentru marea performanta, oferind, totodata, recunoastere campioanelor noastre, pentru munca lor extraordinara si modelul de viata pe care il ofera.

Cele 5 zile de eveniment sportiv vor fi transmise live de catre TVR si vor beneficia de streaming live la nivel international. (Primaria Timisoara, Serviciul Comunicare)

Foto: Mihaela Bobar

Leave a Reply