Grefier arestat si trimis in judecata, dupa ce a falsificat semnatura unui procuror si a emis o ordonanta de clasare intr-un dosar de cercetare penala

Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures a decis trimiterea in judecata a unui grefier din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Sighetu Marmatiei, aflat in arest preventiv, care este acuzat de savarsirea infractiunilor de sustragerea sau distrugerea de inscrisuri, uzurparea de calitati oficiale, favorizarea faptuitorului, fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals.


In rechizitoriul intocmit de procurori s-a retinut faptul ca, in data de 11.11.2023, inculpatul, in calitate de grefier in cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Sighetu Marmatiei, a sustras un numar de 323 dosare penale si alte inscrisuri oficiale, inregistrate sau apartinand Parchetului de pe langa Judecatoria Sighetu Marmatiei si le-a depozitat intr-un spatiu aflat in apropierea imobilului in care locuia.

La data de 02.11.2023, in timp ce a fost abordat de catre o persoana, martor in cauza, si-a asumat, fara drept, calitatea de procuror in cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Sighetu Marmatiei si i-a dat de inteles martorului ca va intocmi o solutie de netrimitere in judecata, in dosarul penal in care acesta era cercetat pentru savarsirea unei infractiuni la regimul rutier, comisa in stare de recidiva postexecutorie, intocmind ulterior, in fals, o ordonanta de clasare, prin contrafacerea semnaturii procurorului, pentru a impiedica tragerea la raspundere penala a acestuia. Totodata, inculpatul i-a inmanat ulterior celui din urma un exemplar al ordonantei de clasare.

La data de 23.12.2023, politisti anticoruptie din cadrul Serviciului Judetean Anticoruptie Maramures, cu sprijinul unor echipe de luptatori din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Maramures, in baza ordonantelor de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures, au efectuat un numar de 3 perchezitii domiciliare in judetul Maramures.

In aceeasi cauza, la data de 28.12.2023, politisti anticoruptie din cadrul Serviciului Judetean Anticoruptie Bistrita-Nasaud, in baza ordonantei de delegare emisa de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures, au efectuat o perchezitie domiciliara in judetul Bistrita-Nasaud.

Dosarul a fost trimis spre judecare Judecatoriei Baia Mare. (V.E.)

Leave a Reply