Meteorologii anunta averse, descarcari electrice, vant puternic si vreme deosebit de rece, pana marti dimineata. Vor fi maxime cuprinse in general intre 11 si 21 de grade si minime intre 2 si 12 grade. La munte se va depune strat de zapada.
Potrivit ANM, pana marti, la ora 10, vor fi averse pe arii extinse in vestul, nordul si centrul tarii si local in rest.
”Se vor semnala si descarcari electrice, iar in intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantitati de apa de 15…25 l/mp si pe arii restranse de peste 35…40 l/mp. La munte, in general la altitudini mai mari de 1500 m, vor fi si precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare si local se va depune strat de zapada (in medie de 5…10 cm)”, a transmis ANM.
Temporar vantul va avea intensificari in toate regiunile, cu viteze in general de 40…60 km/h, iar la munte de peste 80…90 km/h.
”Vremea va fi deosebit de rece, cu valori termice cu mult sub mediile multianuale specifice perioadei, sambata in toata tara, apoi in Banat, Crisana, Maramures, Transilvania si Moldova. Vor fi maxime cuprinse in general intre 11 si 21 de grade si minime intre 2 si 12 grade, cu cele mai scazute valori in depresiuni”, au mai precizat meteorologii.
Pentru ziua de sambata a fost emisa o avertizare cod galben de vant puternic.
”In jumatatea de sud a Olteniei, Munteniei si Dobrogei, iar dupa-amiaza si seara si in Banat si Crisana, vantul va avea intensificari cu viteze in general de 50…60 km/h”, a transmis ANM. (I.P.)
Sursa foto: protv.ro