Avocat din Baroul Bucuresti trimis in judecata pentru proxenetism! Fetele de la un salon de masaj erotic, transformate in prostituate

Acuzatie incredibila pentru un avocat din Baroul Bucuresti, care a fost trimis in judecata, saptamana trecuta, de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti pentru proxenetism.

Procurorii acuza ca avocatul (al carui nume nu a fost dezvaluit), in calitate de administrator al unei societati cu obiect de activitate declarat de masaj erotic, ar fi determinat si inlesnit practicarea prostitutiei de catre angajatele salonului de masaj erotic. Activitatea s-ar fi derulat timp de aproape zece ani, in perioada 2014-2023.

In acelasi dosar au mai fost trimisi in judecata alti doi inculpati, unul dintre ei fiind societatea comerciala care detinea salonul de masaj erotic in care s-ar fi derulat de fapt acte de prostitutie.

Un avocat din Capitala a fost trimis in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti pentru proxenetism, fiind acuzat ca la firma de servicii de masaj erotic pe care o administra, in realitate, angajatele practicau prostitutia.

In cauza s-a dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a doi inculpati persoane fizice (dintre care un inculpat – avocat in Baroul Bucuresti) si un inculpat – persoana juridica, pentru comiterea infractiunii de proxenetism in forma continuata.

Din probatoriul administrat de procuror a rezultat urmatoarea situatie de fapt. In perioada 1 februarie 2014 – 27 septembrie 2023, inculpatii persoane fizice, in calitate de administratori ai societatii trimise de asemenea in judecata, in realizarea obiectului de activitate si in interesul persoanei juridice, au determinat si au inlesnit practicarea prostitutiei, respectiv au obtinut foloase patrimoniale de pe urma practicarii prostitutiei de catre angajatele persoanei juridice, al carei obiect de activitate declarat in mediul online era oferirea de servicii de masaj erotic”, a transmis Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti.

Activitatile au fost efectuate cu sprijinul DGPMB – Politia Sectorului 4, Serviciul Investigatii Criminale si cu sportul tehnic al IGPR – Directia Operatiuni Speciale. Dosarul se va judeca la Curtea de Apel Bucuresti. (Vlad Enciu)

Leave a Reply