Furtunile au facut prapad in tara, iar alerta de vreme rea de la meteorologi continua si in noaptea de vineri spre sambata. Apele revarsate au acoperit drumurile in Constanta, iar in Calarasi si in Iasi, bucatile mari de gheata cazute in timpul furtunilor au distrus culturile. Rafalele puternice de vant au pus la pamant si cativa copaci.
Doua persoane din Turnu Ruieni, din judetul Caras-Severin, au fost lovite vineri seara de trasnet, in timp ce incercau sa se adaposteasca de ploaie. Una dintre ele a murit, iar cealalta este in stare grava.
Ploaia torentiala a transformat strazile din Arad in rauri, iar mai multe zone din oras au fost inundate. Tramvaiele au fost blocate pe sine din cauza apei, iar traficul rutier a fost paralizat.
In Prahova, gheata a acoperit rapid drumurile si curtile oamenilor, iar culturile agricole au fost distruse in mai multe localitati. Fenomenul extrem a durat cateva minute, dar a lasat in urma pagube insemnate.
In Vaslui, un copac a fost doborat de vant si a blocat circulatia, iar strazile din zona Garii au fost inundate. La Murgeni, a cazut grindina cat oul de porumbel si a distrus pomii fructiferi si culturile.
In Giurgiu, vremea a facut din nou probleme. Grindina a lovit mai multe zone din judet si a provocat pagube in gospodarii si pe terenurile agricole.
In judetul Iasi, ploile abundente au umflat raurile, iar in mai multe zone apa a iesit din matca. Mai multe curti au fost inundate, iar localnicii spun ca nu au mai vazut de mult un debit atat de mare.
Probleme au fost si in Constanta, unde canalizarea nu a mai facut fata, iar mai multe strazi au fost acoperite de apa.
In Calarasi, o furtuna violenta cu grindina a acoperit strazile si curtile cu un strat gros de gheata, paralizand circulatia.
In acest weekend vor mai fi ploi puternice, dar si temperaturi ridicate. (I.P.)