Grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri (POT) din Senat a fost desfiintat luni, 26 mai, ca urmare a plecarii a doi dintre membrii sai. Senatorii Liviu-Iulian Fodoca si Stefan Bortun si-au anuntat demisia chiar in plen, potrivit Agerpres.
Senatorul Liviu-Lucian Mazilu a informat ca, potrivit regulamentului Senatului, grupul POT nu mai functioneaza. El a transmis ca nu va comenta motivele celor doi colegi, dar le-a urat succes in continuare. Cei ramasi in partid vor activa de acum ca senatori neafiliati.
Senatorul Fodoca, ales in judetul Salaj, a explicat ca a luat aceasta decizie deoarece conducerea POT „a ales un drum gresit” si a subordonat proiectul politic intereselor altui partid. El a criticat si faptul ca deciziile se iau in mod centralizat, fara transparenta sau criterii clare.
„Din pacate, conducerea POT a ales un drum gresit. Treptat, proiectul politic a fost subordonat intereselor unui alt partid parlamentar, in loc sa fie dezvoltat autonom, cu raspundere directa fata de cetateni. Centralizarea deciziilor in mainile unui grup restrans si practicile arbitrare de numiri intre judete, fara criterii de competenta sau merit, au compromis increderea in directia asumata initial”, a declarat Fodoca.
La randul sau, senatorul Bortun, din Tulcea, a spus ca plecarea sa nu a fost impulsiva, ci rezultatul unor luni intregi de incercari de a schimba lucrurile in partid. El a subliniat ca a intrat in politica pentru oameni, nu pentru interese de grup. (Laura Ilioiu)
FOTO: Rebecca Popescu/HotNews