Pozitia PSD referitoare la mandatul privind discutiile pentru formarea noului Guvern este neschimbata fata de cea exprimata saptamana trecuta, a declarat, azi, presedintele interimar al partidului, Sorin Grindeanu. El a subliniat ca PSD merge la discutii, nu la negocieri, pentru ca social-democratii “nu pretind nimic”.
“Nu au fost schimbari, nu au avut loc intalniri in care sa discutam lucruri despre guvernare. Mandatul primit nu s-a schimbat, e deschis, mergem la discutii, in niciun caz negocieri, pentru ca noi nu pretindem nimic. Mergem la discutii care sunt binevenite, cand se va degaja un punct de vedere de acolo o sa il transmitem colegilor din CPN ca sa luam decizia corecta. Mandatul primit e sa avem deschise toate optiunile.
Il felicit pe Nicusor Dan, e victorie la diferenta mare, se termina cu interimate, e un pas important ca sa intram in zona stabila, sa discutam despre proiecte, dincolo de aceasta harmalaie politica, principalul scop e sa ne adresam oamenilor, proiecte si programe.
S-ar putea sa decidem sa facem o consultare mai larga, inclusiv primarii, consilierii judeteni sa isi spuna punctul de vedere, vom lua decizia dupa ce vom veni in fata partidului sa spunem care sunt propunerile presedintelui si ce se doreste pentru anii viitori.
Noi vrem sa discutam despre ce doreste presedintele, directiile in care doreste sa duca discutiile si dupa, despre alte lucruri.
Nu am mandat de negociere din partea colegilor mei. Nu e vorba despre oameni si functii, ci despre politici. E o linie rosie pentru PSD, o eventuala subfinantare catre autoritatile locale, peste asta nu trecem. Alta linie rosie e o eventuala diminuare a zonei de investitii. De asemenea, o linie rosie e daca se va vorbi despre o eventuala scadere a veniturilor romanilor”, a declarat Sorin Grindeanu.
Surse din politica spun ca balanta in PSD inclina acum spre a ramane la guvernare, cam 60% dintre social-democrati vor la guvernare, primarii fac si ei presiuni. (Mara Ion)