Data de 8 mai, la trei zile dupa anuntarea celor doi candidati intrati in turul al doilea al alegerilor prezidentialelor, a fost cea mai proasta zi pentru leu si indicii ROBOR, dupa criza economica care a inceput in 2008.
Euro a atins un maxim istoric de 5,1222 lei, francul elvetian unul de 5,4930 lei, iar lira sterlina pe cel de 6,0646 lei. Volumul tranzactiilor din piata valutara a crescut in luna mai la aproape 74 miliarde euro, in conditiile in care atat persoanele fizice cat si companiile au schimbat lei in valuta.
Atunci, ROBOR la 3 luni a sarit de la 6,47 la 7,25%, nivel comparabil cu cel din ianuarie 2023, cel la 6 luni a urcat de la 6,53 la 7,31%, iar cel la 12 luni de la 6,58 la 7,30%.
Programul economic propus de guvernul PSD-PNL-USR-UDMR si injectiile repetate de lichiditate la care a recurs BNR, de la sfarsitul lunii mai, ultima, in valoare de 6,51 miliarde lei, care a fost efectuata la inceputul acestei saptamani, au avut efecte pozitive in piata monetara, prin reducerea indicilor ROBOR.
Sambata, intr-o interventie televizata, vicepremierul Tanczos Barna a afirmat ca „Romania nu are o criza economica, nu avem o problema neaparat in economia nationala” si ca a disparut „riscul de crestere abrupta a cursului”, care urma sa se consolideze, fara a reveni sub pragul de 5 lei.
Prognoza de primavara a Comisiei Nationale de Prognoza anticipeaza o medie anuala a cursului euro de 5,01 lei in 2025 si de 5,06 lei in 2026, in timp ce estimarile pentru dolar sunt de 4,57 lei, respectiv 4,64 lei.
Vineri, indicele la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a scazut de la 7,04 la 6,99%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 7,13 la 7,09%, iar cel la 12 luni – de la 7,25 la 7,19%.
Perspectiva cresterii inflatiei de la 5,45% la 6,5 – 7%, consecinta a majorarii TVA, a accizelor si a diverse taxe si impozite, nu va permite BNR sa reduca dobanda de politica monetara, care se situeaza din august 2024 la 6,5%, astfel ca este de asteptat ca ROBOR la 3 luni sa scada treptat spre 6,5%, dar fara ca sa mai coboare spre 5,5%, asa cum s-a intamplat pana la alegerile anulate din noiembrie trecut.
Si piata valutara a raspuns pozitiv la „programul austeritatii” iar euro a scazut de la un curs de 5,0777 lei, la inceputul saptamanii, la 5,06 lei, la sfarsitul ei, cand tranzactiile s-au realizat in culoarul 5,055 – 5,064 lei.
Chiar daca piata americana a fost inchisa vineri, cu prilejul Zilei Independentei, datele pozitive venite joi din piata muncii a SUA, unde au fost create in iunie 147.000 de noi locuri de munca iar somajul a scazut usor la 4,1%, a crescut optimismul investitorilor iar euro a scazut la 1,1753 – 1,1788 dolari, dupa cresterea de marti la 1,1830 dolari, maxim al ultimilor aproape patru ani. In piata locala, cursul dolarului a fost stabilit vineri la 4,2961 lei.
La sfarsitul saptamanii, cursul francului elvetian a crescut marginal la 5,4155 lei. O evolutie similara a avut si lira sterlina, cu o medie de 5,8673 lei.
Pretul gramului de aur a scazut vineri de la 461,6576 lei la 460,7924 lei, fata de 457,9246 lei, la inceputul saptamanii. Scaderea pretului s-a datorat deprecierii metalului galben la 3.322 – 3.346 dolari/uncie. (Radu Georgescu)
NOTA: Analiza cuprinde perioada 30 iunie – 4 iulie