Sute de sindicalisti din Ministerul Finantelor si ANAF, afiliati la Federatia Sindicatelor din Administratia Fiscala “Solidaritatea”, au iesit in strada, in fata ministerului, din cauza sporurilor taiate. Protestatarii au folosit vuvuzele si au afisat pancarte pe care scrie: “Taxati capitalul si marile proprietati, nu lucratorii!”sau “N-ai carte, N-ai parte!”, potrivit Agerpres.
BNS a decis, recent, un calendar al protestelor care vor fi organizate de sindicatele si federatiile afiliate BNS, precum si initierea unei campanii video pe toate canalele din social media pentru a explica opiniei publice care sunt efectele economice asupra salariatilor din sectorul public si privat ca urmare a adoptarii pachetului de masuri de austeritate.
Astfel, in fiecare zi de joi, in intervalul orar 10 – 12, va fi organizat un protest in fata institutiilor publice in care BNS are membri de sindicat, iar prima pichetare are loc in fata Ministerului Finantelor. “La acest eveniment sunt invitati sa se alature lideri si membri de sindicat din celelalte domenii din Bucuresti”, sustin reprezentantii BNS.
Totodata, in acelasi interval orar, sunt invitati sa participe toti lucratorii BNS din sectorul bugetar.
Conform calendarului anuntat in urma cu doua zile, vineri, 11 iulie, protestele se vor muta in fata Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP) si vor participa membri ai Sindicatului National “Muresul” din Apele Romane.
Decizia organizarii acestor proteste a fost luata marti, 8 iulie, dupa sedinta Biroului National Confederal (BNC) al BNS.
In data de 6 iulie 2025, BNS a transmis tuturor partidelor politice parlamentare o serie de amendamente la proiectul de Lege privind masurile fiscal-bugetare care vizeaza masuri concrete pentru reducerea risipei bugetare si intarirea responsabilitatii fiscale.
Guvernul si-a asumat luni raspunderea, in Parlament, pe primul pachet de masuri fiscale care prevede cresteri de taxe (TVA, accize, impozitul pe dividende), reduceri de cheltuieli si masuri de disciplina financiara, cu scopul de a reduce deficitul bugetar si a stabiliza finantele publice. (I.P.)