Puls VALUTAR / Euro a coborat sub 5,07 lei

In ultima saptamana, moneda nationala a avut o evolutie apreciativa, efect al pachetului de masuri luat de guvernul Bolojan, care a linistit investitorii strainii, dar si a reducerii aversiunii fata de risc in pietele internationale. La inceputul saptamanii trecute, media euro crestea la 5,0795 lei, iar la finalul ei cobora la 5,0736 lei.

Miercurea aceasta volatilitatea din piata a fost mai ridicata. In prima parte a sedintei, tranzactiile s-au realizat intre 5,068 si 5,071 lei, astfel ca media a coborat de la 5,0705 la 5,0693, leo. Dupa anuntarea cursului, ordinele mai mari de cumparare au impins cotatiile la un maxim de 5,076 lei dupa care s-au retas la 4,069 lei.

Dupa mai multe saptamani de scaderi, miercurea aceasta indicii ROBOR, care au atins minime ale ultimelor doua luni si jumatate, au schimbat directia si au crescut marginal.

Indicele ROBOR la la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a crescut de la 6,69 la 6,70%, fata de 6,72% in urma cu o saptamana. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 6,82 la 6,83%, de la 6,85% miercurea trecuta. Indicele la 12 luni s-a oprit la 6,95%, dupa ce la jumatatea saptamanii trecute se afla la 6,99%.

Anuntul facut de presedintele Trump conform caruia a fost incheiat un acord comercial cu Japonia care va implica taxe vamale reciproce de 15%, fata de un proiect initial de 25%, a redus aversiunea fata de risc iar pietele financiare s-au apreciat.

Euro a crescut la 1,1724 – 1,1757 dolari, iar in piata locala cursul monedei americane a scazut de la 4,3334 la 4,3189 lei, mai jos cu mai mult de 1% fata de jumatatea saptamanii trecute.

Analistii considera ca parcursul perechii euro/dolar va fi influentat de razboiul tarifelor comerciale si de politicile monetare ale principalelor banci centrale, Rezerva Federala si Banca Centrala Europeana. Piata nu anticipeaza din partea Fed o decizie de reducere a dobanzii de referinta la sedinta sa de politica monetara de saptamana viitoare, o prima taiere fiind asteptata pentru septembrie. La randul lor, oficialii BCE au declarat ca procesul de ameliorare a dobanzii s-a apropiat de final. Urmatoarea sedinta a BCE se va desfasura joia aceasta.

In opinia economistilor, euro ar putea atinge in urmatoarele 12 luni un maxim de 1,25 dolari, conform celor de la Goldman Sachs, minimul anticipat fiind de 1,10 dolari.

Cursul monedei elvetiene, care a revenit sub pragul de 0,93 franci/euro, a urcat miercurea aceasta de la 5,4340 la 5,4512 lei, fata de 5,4475 lei, la jumatatea saptamanii trecute.

In urma cu o saptamana, cursul lirei sterline se situa la 5,8473 lei, iar miercurea aceasta el a urcat de la 5,8453 la 5,85 lei.

Pretul gramului de aur a urcat de la 471,7572 lei la 476,3851 lei, in timp ce metalul galben fluctua in culoarul 3.416 – 3.437 dolari/uncie.

Monedele regionale au avut o evolutie stabila fata de euro, dupa ce s-au depreciat in prima parte a saptamanii trecute. Miercurea aceasta, cursul celei poloneze a fost stabilit la 4,2544 zloti/euro iar a celei maghiare la 399,23 forinti/euro.

Bitcoin s-a apreciat miercuri la 117.892 – 120.148 dolari si s-a apropiat de maximul de 123.117 dolari, atins la inceputul saptamanii trecute. Ethereum, al carui volum de tranzactionare la depasit pe cel a bitcoin, a urcat la 3.634 – 3.765 dolari. (Radu Georgescu)

Leave a Reply