Incepand din luna septembrie, elevii de liceu din Timisoara vor putea decide cum sunt folositi banii publici in scolile lor. Primaria lanseaza un program pilot de bugetare participativa dedicat liceelor, o initiativa care are scopul de a implica tinerii in luarea deciziilor.
„Vrem ca tinerii din Timisoara sa invete inca din liceu ce inseamna sa faci parte dintr-o comunitate: sa-ti asumi idei, sa le sustii in fata colegilor si sa decizi cum se folosesc banii publici pentru binele comun. Bugetarea participativa inseamna democratia de zi cu zi, asumata cu responsabilitate. Cred ca un tanar care intelege inca de la scoala cum functioneaza deciziile publice va fi un adult implicat si un cetatean activ, de care orasul are mare nevoie”, a transmis primarul Dominic Fritz.
Prin acest program, elevii vor putea propune si vota proiecte care raspund unor nevoi reale din liceele lor.
Este vorba despre modernizarea laboratoarelor, organizarea de competitii sportive, amenajarea de gradini interioare, activitati de orientare in cariera, ateliere de dezvoltare personala sau crearea de spatii pentru elevii cu dizabilitati sau nevoi speciale.
Pentru ca un liceu sa participe, este nevoie ca echipa de conducere sa se implice activ in desfasurarea campaniei si in punerea in aplicare a proiectelor votate de elevi. Fiecare unitate inscrisa va trebui sa formuleze cel putin trei propuneri de proiecte, in conformitate cu regulamentul stabilit de Consiliul Local.
Programul va incepe in septembrie, cu etapa de inscriere a liceelor, formarea profesorilor care vor facilita procesul si o campanie de informare in randul elevilor. In octombrie, proiectele vor fi analizate, iar in noiembrie va avea loc votul, urmat de anuntarea proiectelor castigatoare.
Elevii vor avea acces la o platforma online (https://decidem.primariatm.ro/bp) unde vor primi sprijin din partea reprezentantilor primariei si a scolii.
Fiecare liceu care va avea proiecte castigatoare va primi un buget de 50.000 de lei pentru implementarea ideilor votate de elevi.
Aceasta editie are loc in contextul „Anului National al Copilului” si al Anului European al Educatiei pentru Cetatenie Digitala.
Initiativa face parte din seria de actiuni prin care administratia locala incurajeaza implicarea tinerilor si dezvoltarea competentelor civice si digitale.
Proiectul de hotarare privind bugetarea participativa in licee, „Timisoara Decide! 2025”, a fost aprobat de Consiliul Local.