Femeie de 28 de ani ucisa de fostul partener, in judetul Arad. Desi a fost agresata de mai multe ori, victima a refuzat emiterea unui ordin de protectie

O tragedie a avut loc, marti seara, in judetul Arad, unde o femeie de 28 de ani a fost rapita de fostul concubin si, ulterior, gasita fara viata intre localitatile Sintea-Mare si Chisineu-Cris. Principalul suspect, un barbat in varsta de 35 de ani, a fost retinut de politisti.

Potrivit Politiei Arad, marti, in jurul orei 21,30, autoritatile au fost alertate cu privire la faptul ca, in orasul Chisineu-Cris, o femeie ar fi fost urcata cu forta intr-o masina de catre fostul partener, care a fugit apoi intr-o directie necunoscuta.

Politistii au inceput imediat cercetarile, sub coordonarea Parchetului de pe langa Judecatoria Chisineu-Cris, si au deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate.

In urma cautarilor, autoritatile au descoperit, in apropierea localitatii Sepreus, un barbat de 35 de ani din Sintea-Mare, care a fost imobilizat si dus la audieri.

Conform mai multor surse, victima lucra ca ospatar intr-un bar din Chisineu-Cris. Barbatul ar fi venit la locul ei de munca, ar fi fortat-o sa urce in autoturism si i-ar fi prins mainile in geamul portierei, tarand-o cu masina. Femeia a murit in urma ranilor suferite. Ulterior, trupul ei ar fi fost abandonat intr-un sant.

Cei doi fosti parteneri aveau impreuna doua fetite minore. Pe numele agresorului fusese emis anterior un ordin de protectie provizoriu, insa acesta viza doar protectia copiilor, intrucat femeia a ales sa nu ceara protectie pentru ea insasi.

Pe 3 iulie, barbatul ar fi agresat fizic cele doua fiice ale sale intr-un local din Ineu.

La doar doua zile distanta, in 5 iulie, intr-un alt incident, la Moara cu Noroc, femeia si copiii au fost din nou agresati.

Chiar si dupa aceste episoade, victima nu a solicitat un ordin de protectie personal.

Abia pe 14 iulie, instanta a emis unul pentru cele doua fete minore.

Politistii din Arad au anuntat ca ancheta a fost preluata de Parchetul de pe langa Tribunalul Arad si s-a deschis un dosar penal pentru omor si lipsire de libertate.

(Laura Ilioiu)

Leave a Reply